Corinusha, esti varza, mai fata ! Ti-am facut o sinteza exact din link-ul despre "suflet" extras de tine:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Suflet
Immanuel Kant:
În discuția sa despre psihologie rațională,
Immanuel Kant (1724-1804) identifica sufletul cu "Eu" în sensul strict și că existența experienței interioare nu poate fi validată dar nici invalidată.
Abordarea contemporană nu adresează așa mult existența unui suflet independent, considerând conceptul mai puțin relevant. Progresele făcute în neuroștiință servesc în principiu să sprijine ipoteza identității minte-creier, arătând gradul ridicat de relaționare între stările mentale și stările fizice ale creierului. Noțiunea de suflet are o mai mică putere explicativă într-o viziune a lumii occidentale ce preferă explicațiile empirice implicând elemente observabile și localizabile în creier.
Știința și medicina caută relatări naturaliste a lumii naturale observabile. Această poziție este numită ca naturalism metodologic.
O mare parte din studiul științific cu privire la suflet, a fost investigând sufletul ca un obiect al credinței umane, sau ca un concept ce dă formă cogniției și o înțelegere a lumii, decât ca o entitate în sinea sa.
Când cercetătorii moderni vorbesc despre suflet în afara acestui context cultural și psihologic, în general tratează termenul de suflet ca un sinonim poetic pentru minte.
Studiile de psihologia copilului ale lui Paul Bloom sugerează că dualismul - și deci ideea de suflet ca entitate separată de trup - se datorează incapacității creierului de a se percepe pe el însuși; acest eșec este evident în sintagme gen “trupul meu”, care sunt formulate ca și cum trupul unui individ și acest “meu” ar fi 2 entități diferite; creierul care concepe gândul “trupul meu”, ratează astfel să realizeze că este unica sursă a gândului și în același timp parte din trupul invocat.
Si extras chiar din James Hillman:
Psihologia contemporană este definită ca studiul proceselor mentale și comportamentale. Totuși cuvântul de ""psihologie"" înseamnă literalmente "studiul sufletului" și psihologul James Hillman, fondatorul psihologiei arhetipice, a fost acreditat cu "restaurarea 'sufletului' în "termenii săi psihologici.".
Deși termenii de suflet și spirit sunt adesea văzute ca sinonime, Hillman argumentează că se pot referii chiar la componente antagonice dintr-o persoană. Rezumând perspectivele lui Hillman, autorul și psihoterapeutul Thomas Moore asociază spiritul cu "viața de apoi, aspecte cosmice, speranțe și valori idealiste, și adevăruri universale",
în timp ce plasează sufletul "în grosul lucrurilor: în refulat, în umbră, în mizeria vieții, în boli, și în durerea și confuzia iubirii"
Hillman crede că religia - în special monoteismul și credințele monahale - și psihologia umanistă s-au îngrijit de spirit, adesea la cheltuiala nefericită a sufletului. Asta se întâmplă, spune Moore, deoarece pentru a transcende "condiția joasă a sufletului...se pierde legătura cu sufletul, iar o spiritualitate schizionistă, fără vreo influență din partea sufletului, cade repede în categoria literalismului extrem și fanatismului distructiv."
Ha, ha, ha ... cat esti de varza fatooo ... mai spui si ca esti psiholog ... la ce suflet se refera mai fatuca nenea Hillman, tu ai reusit sa intelegi ce parere proasta avea despre religia monoteista ?
CONCLUZIE: Stiinta a renuntat la ideea de suflet asa cum a fost ea definita filosofic la inceputuri de Aristotel, inca din anii 1700, discutiile ulterioare despre un asa zis "suflet" s-au referit de cele mai multe ori la "Eu-l" lui Kant sau era folosit ca un sinonim poetic pentru minte ... Sa nu uitam, ca Aristotel credea intr-un suflet etern, necreat, preexistent corpului, care transmigreaza ... fiind total in contradictie cu ideea de suflet din credinta ortodoxa.