Citat:
În prealabil postat de tot-Laurentiu
Astfel, marturisim ca firea Dumnezeirii este in chip desavarsit intreaga in fiecare din ipostasele ei, toata in Tatal, toata in Fiul, toata in Sfantul Duh. Pentru aceea Tatal este Dumnezeu desavarsit, Fiul Dumnezeu desavarsit, Sfantul Duh Dumnezeu desavarsit. Astfel si in intruparea unicului Dumnezeu Cuvantul al Sfintei Treimi spunem ca firea intreaga si desavarsita a Dumnezeirii in una din ipostasele ei s-a unit cu toata firea omeneasca si nu parte cu parte. Caci spune dumnezeiescul apostol: "in el locuieste in chip trupesc toata deplinatatea Dumnezeirii"( Coloseni II, 9.), adica in trupul Lui. Iar ucenicul acestuia, purtatorul de Dumnezeu Dionisie, cel prea bine cunoscator al celor dumnezeiesti, spune ca Dumnezeirea a comunicat cunoi in intregime in una din ipostasele ei. Nu suntem siliti sa spunem ca sau unit dupa ipostasa toate ipostasele sfintei Dumnezeiri, adica cele trei, cu toate ipostasele omenirii. Caci prin nimic altceva nu a fost partas Tatal si Sfantul Duh la intruparea Cuvantului lui Dumnezeu decat prin bun avointa si vointa. Spunem, insa, ca s-a unit intreaga fiinta a Dumnezeirii cu intreaga fire omeneasca. Dumnezeu Cuvantul n-a lasat nimic din cele ce a sadit in firea noastra cand ne-a plasmuit la inceput, ci le-a luat pe toate, corp, suflet ganditor si rational si insusirile acestora. Caci vietuitoarea lipsita de una din acestea nu este om. El in intregime m-a luat pe mine in intregime, El in intregime s-a unit cu mine in intregime, ca sa-mi daruiasca mie in intregime mantuirea. Caci ceea ce este neluat este nevindecat.
Asadar, Cuvantul lui Dumnezeu s-a unit cu trupul prin intermediul mintii, care sta la mijloc intre curatenia lui Dumnezeu si grosolania trupului. Caci mintea este puterea conducatoare a sufletului si a trupului.
Mintea este partea cea mai curata a sufletului, iar Dumnezeu este superior mintii. Si cand cel superior ingaduie, mintea lui Hristos isi arata propia sa conducere. Cu toate acestea este supusa, urmeaza celui superior si lucreaza pe acelea pe care vointa dumnezeiasca le vrea.
Mintea s-a facut lacas Dumnezeirii unite cu ea dupa ipostasa, dupa cum si trupul; ea nu locuieste impreuna cu Dumnezeirea, dupa cum rataceste parerea blestemata a ereticilor, zicand ca intr-un vas de 50 de litri nu incap 100 de litri, judecand pe cele imateriale in chip material. Caci cum se va putea spune ca Hristos este Dumnezeu desavarsit si om desavarsit si deofiinta cu Tatal si cu noi, daca in El s-a unit o parte a firii dumnezeiesti cu o parte a firii omenesti?
Spunem ca firea noastra s-a sculat din morti si s-a inaltat si s-a asezat de-a dreapta Tatalui, nu in sensul ca toate ipostasele oamenilor au inviat si s-au asezat de-a dreapta Tatalui, ci in sensul ca firea noastra intreaga este in ipostasa lui Hristos. Caci zice dumnezeiescul apostol: "Ne-a sculat impreuna cu El, ne-a asezat impreuna cu El, in Hristos" (Efeseni II, 6.). Spunem si aceasta ca unirea s-a facut din fiinte comune. Caci orice fiinta este comuna ipostaselor cuprinse sub ea si nu se poate gasi o fire sau fiinta particulara si deosebita, pentru ca atunci ar fi necesar sa spunem ca aceleasi ipostase sunt si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita si sa spunem ca Sfanta Treime, potrivit Dumnezeirii ei, este si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita. Prin urmare aceeasi fire se gaseste in fiecare din ipostasele ei. Iar cand spunem dupa fericitii Atanasie si Chiril ca firea Cuvantului s-a intrupat, spunem ca Dumnezeirea s-a unit cu trupul. Pentru aceea nu putem sa spunem ca firea Cuvantului a patimit, caci nu a patimit in El Dumnezeirea. Spunem, insa, ca a patimit in Hristos firea omeneasca, fara sa lasam sa se inteleaga toate ipostasele omenesti, ci marturisim ca Hristos a suferit in firea omeneasca. Astfel cand spunem "firea Cuvantului" indicam pe insusi Cuvantul. Iar Cuvantul poseda si comunul fiintei, dar si particularul ipostasei.
|
Cum am precizat anterior,
conceptele postulat pe care se bazeaza expunerile patristice sunt: fiinta, minte, suflet, ipostas, trup....
In crestinism sunt concepte frontiera sau concepte pilon.
Ele apar in expuneri ca entitati grosiere, tusa groasa din care sunt compuse explicatiile in subsidiar.
Toate argumentatiile teologice pleaca de la acestea fara insa sa intre in profunzimea lor, sa le elucideze esenta, fara sa le surprinda fundamentul dinamic.
Ba mai mult, uzeaza de contradictii/antagonisme pentru ca evident sunt necesare in explicatii de nivel mai profund ale firii, fara insa sa ofere cheia intelegerii operatiilor logice elementare.
Exemplu: despre cele trei ipostase
"Unite dar despartite / despartite dar unite"
"unite si intrepatrunse fara confundare - ele sunt unite, dar nu se confunda, caci sunt trei, chiar daca sunt unite, caci sunt
despartite, dar fara sa se despreuneze"
In crestinism exista tendinta de a crede ca adevarul acestor antagonisme poate fi realizat doar prin har sau pur si simplu se accepta aceste definitii, ca pe niste propozitii care legifereaza o pozitie doctrinara, fara insa un efort, o abordare "tactica" care sa vizeze aprofundarea intelesului acestora de catre credinciosi.
Exersarea mintii in aceste tipuri de contradictii a cunoscut o forma elaborata in budismul japonez sub forma
koanurilor.
Acestea urmaresc realizarea cognitiva directa, fara apel la procese mentale conceptuale, a non-dualitatiii (unitatii) in dualitate/ sau exprimat mai general
unitatii in diversitate (fie si trinitara) sub forma unite fara amestecare, despartite fara despreunare.
Insa, nici in budismul japonez nu gasim explicatiile elementare care care pot articula logic rezolvarea prin rationament al acestor antagonisme firesti/naturale.
Si totusi ...de intelegerea acestora atarna
desavarsita naturalete/
simplitatea transcendenta.