Subiect: Diavolul
View Single Post
  #19  
Vechi 12.03.2014, 21:34:54
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.250
Implicit

Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu Vezi mesajul
Într-adevăr, lipsa smereniei, respectiv mândria este răspunsul. Nu din vreun calcul a căzut Satan, ci pentru că, fiind neasemuit de frumos, dar și foarte inteligent, a căzut în autoadmirație, în narcisism și, centrându-se pe sine, poate că nici nu L-a mai văzut pe Dumnezeu. (În fond, așa se întâmplă și cu omul. Pe Dumnezeu nu-L vede decât cel cu inima smerită.) Sau, dacă a continuat să-L vadă, nu L-a mai văzut în toată slava Sa, considerându-se pe sine, dacă nu cauza Creației, cel puțin împăratul ei.
Unele scrieri apocaliptice aparținând iudaismului mediu și târziu conțin informații interesante despre îngeri și opușii conaturali ai acestora, demonii, din care s-a inspirat parțial și cu măsură angelologia Bisericii. Din aceste surse aflăm că liderul cetelor întunericului a fost arhanghel și se numea Satanael, fiind, alături de ceilalți opt arhistrategi , administratorul unei funcții divine determinate. Funcțiile arhanghelilor sunt încifrate în numele fiecăruia, pe lângă particula El (adică Dumnezeu). Maxim Mărturisitorul, pe urmele lui Dionisie Areopagitul, nota că fiecare dintre acești arhangheli oglindea nemijlocit slava lui Dumnezeu și puterea Lui, vedea purururea Fața Lui, ceea ce nu e puțin lucru în teologia creștină. În mod ironic, Satanael era supraveghetorul legității, ordinii și dreptății în Creație, adică era un fel de procuror-șef al DNA-ului cosmic și metacosmic. Or, precizează Maxim, defecțiunea acestui puternic arhanghel survine în momentul când nu mai face distincția între cel ce oglindește și Cel ce este oglindit. Prin urmare prima mare eroare, care premerge mândriei, kenodoxiei și tuturor celorlalte căderi ontologice din registrul înalt al ființei, este o eroare de discernământ, urmată de o criză gravă de indentitate.
Subiectul oricum este vast, subîntinde multe aspecte aflate în suspensie, sursele sunt puține și adeseori contestate, doctrina "oficială" preferă să puncteze sumar apoi trece rapid în apofază, iar cultura seculară oferă referințe atât de pluraliste și încâlcite că amețești cercetându-le.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)

Last edited by Mihailc; 12.03.2014 at 23:58:29.
Reply With Quote