Toiag de înger
Autor / Poet:
Vasile Voiculescu
Îmbătrânesc.
Destinul mi-e însă tot copil;
Isteț să prinză păsări și să doboare poame
Aruncă lesne pâinea la câini și când i-e foame
Întinde mâna goală spre-arhanghelul
Gavril.
Hoinar prin codrii lumii, nu ții cu el la mers,
Dar n-are spor, ci cată comori peste coclaur,
În pietre sparte vede scântei de-argint și aur
Și-n orice suferință, sămânța unui vers.
Sătul de slovă neagră, cu degetul condei,
Izvoade noi de stele și flori vrea să dezlege.
Și-ades se pleacă-n tină cu frică și culege
Porunci de mult uitate în urme vechi de zei.
În van îi spui de
moarte, de Domnul Sabaot,
Zâmbind curat ca unul ce nu-și știe păcate,
El se și vede-n ceruri, mai mare peste toate,
Că-și ia
toiag de înger și umblă raiul tot.
Sonet 235
Mă lupt să scap iubirea de pătimașul trup.
Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai mușc cu gura.
Din lațu-mpreunării sălbatice s-o rup.
S-o curățesc de carne, ca de pe aur zgura;
Să te ador în suflet; doar duhul să-ți aleg–
O veșnică-mbinare a două raze line…
Dar cum te-arăți, mă-ntunec… și sufletul întreg
Se face ochi, piept, brațe… zbucnite către tine,
Pâlpâitor de pofte, iar dinainte-ți cad;
Din nou vremelnicia își cască-n mine abisul.
Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad,
Mă-ntorc, cântând în carne… Mă doare numai visul
Ca mai presus de fire, putând să o răstoarne,
Iubirea e sămânța eternității-n carne.
SONETUL CCXVIII (64)
îți scriu sonete!... rîvnă pitică și deșartă,
Cînd tu, corp-suflet-spirit, ești cel mai pur sonet.
Nu Te-a făcut natura, ci în suprema-i artă
Chiar cel Etern te scrise cu mînă de poet:
Ce-adînc rimează ochii-ți cu cerul vast de vară;
Și buzele sînt rima suavei aurori;
Iar duhul, panoplie de foc, fără povară
Stă-n carnea-ți cu lumina așijderea surori.
Cum se mlădie versul grumazului, răsare
Un istm de frumusețe să lege-n armonii
Nemuritoarea strofă a pieptului din care
Ies brațe, -ngemănate ca două melodii.
Și-un orizont de slavă în tine-nchizi și-l iei
Cu glorioase coapse sonetul cînd închei.
19 august 1956
SONETUL CCXX (66)
...Am scris iubire? Iartă... Citește: adorare;
Sus, pîn'la tine, unde rîvnește al meu dor,
Cuvîntul e omidă, cînd eu îl vreau condor,
Să spintece vremi, spații, cu geniul în gheare...
Stă necurmat în poartă-ți, cu ochii la ospețe,
Să-ți ceară milă, Timpul, hainul cerșetor:
în scîrnava lui mînă, tot mai nepăsător
Tu zilnic svîrli, fărîme, slăvita-ți frumusețe...
Nu-s rege, nu am aur să-mprăștii, nici onoruri;
Atît: eternitatea mi-e singura unealtă
Să nemuresc în spirit icoana ta înaltă,
Sub ea să-nghețe vecii cu cîrdul lor de zboruri,
Să-nmărmurească lumea de o iubire, care...
...Am scris iubire? Iartă... Citește: disperare...
Miercuri, 5 dec. 1956