[laurastifter]

În prealabil postat de antiecumenism

Deci Dumnezeu a considerat ca minciuna moaselor a fost buna pt ca au mintit pentru a salva vieti umane,mai este o pilda in Pateric cand un om face o crima si un parinte le zice soldatilor ca el a omorat ca sa-l scape pe om de moarte...

Da, aşa înţeleg şi eu pasajul.
L-am postat, însă, mai ales pentru unii dintre colegii noştri de forum, care consideră că rostirea unui neadevăr ar fi imorală în orice împrejurare, chiar dacă fapta are drept scop salvarea unei vieţi.
Să nu uităm că morala creştină e nu doar deontologică, ci şi (mai ales) teleologică.
Dacă Izvorul veşnic şi ipostatic al iubirii şi al adevărului este Acelaşi (cf. In14, 6 comp. I In4, 8), atunci a evita afirmarea unei realităţi în numele şi cu scopul împlinirii dragostei nu ne situează nicicum în afara adevărului.
Într-un asemenea caz, nu trădăm Adevărul, ci doar o parte a realităţii.
P. S. Evident, nu pledez pentru minciună, ci am în vedere atitudinea pe care se cuvine să o asumăm în anumite situaţii critice şi doar în relaţia cu cei care ne-ar chestiona cu scopul de a le face rău semenilor noştri.
Am în vedere, mai exact, situaţii de tipul celor date ca exemplu de N.Priceputu şi Erethorn în paginile anterioare ale topic-ului, sau situaţii similare celei din pasajul biblic pe care l-am postat mai sus.
Doar în astfel de situaţii, evitarea adevărului (prin omisiune sau, dacă e necesar, chiar prin rostirea unui neadevăr) este, în opinia mea, nu doar îngăduită, ci şi corectă şi recomandabilă din punct de vedere moral.
De fapt, dacă mă gândesc bine, atunci când există doar două alternative - trădarea semenilor sau nesinceritatea faţă de adversari (chiar manipularea acestora) -, atunci minciunea poate deveni singura soluţie acceptabilă din punct de vedere moral.
Greşesc, oare?...