[cezar_ioan]

În prealabil postat de antiecumenism

-bai frate hai sa nu ne mai facem dobitoci sau mai stiu eu cum ca nu e frumos si crestineste,tu esti profesor si crestin si..nu e bine sa tot injuri sau sa-i faci cum iti vine la gura pe unul sau altul..
-pe de alta parte se poate zice ca din cauza ca mi-a alinat suferinta ,durerile este bine,m-a ajutat si psihic, dar in acelasi timp repet ea poate sa fie atee,si chiar satanista si sa ma inflenteze psihic si sufleteste in rau -cel putin cat sunt in legatura cu ea,dupa aceea nu
-am fost la o doctorita sa-mi fac o spirometrie si i-am zis ca am spondilita anchilozanta care e o boala autoimuna si ea a inceput sa-mi zica ca din cauza mea e boala,a dezechilibrelor energetice deci vroia sa-mi umple capul cu bazaconii newageiste si i-am zis d-na doctor doar ortodoxia e calea cea buna restul sunt baliverne
-dar daca era o persoana care nu citise mult o putea influenta cu gandirea ei deformata
-si nu ai raspuns :cum ramane cu cei care fac avorturi?

Despre avorturi cunoşti opinia mea: sunt categoric împotrivă. Am detaliat pe topicele cu pricina, în trecut. Şi nu mi-am schimbat opinia între timp şi sper că nu mi-o voi schimba până la sfârşit.
Dar ginecologia nu se reduce la avorturi, aşa cum psihologia nu se reduce la sexualitate.
Dacă vezi în medicul ginecolog doar pe omul care face avorturi, iartă-mă dar cred că ai o imagine prea firavă în raport cu obstetrica-ginecologia.
Cât priveşte psihologul şi sexologia sau nu ştiu ce chestii legate de sex, atrag atenţia că un procent extrem de mic de oameni şi de discuţii în consiliere şi psihoterapie au ca temă sexualitatea. Priorităţile oamenilor sunt altele, necazurile sunt în altă parte. Aş estima, fără pretenţia unei evaluări exacte, că sub 5% din situaţiile de consiliere se referă la sex. Iar când se ajunge la asta, fii liniştit, se descoperă că de fapt e altceva, revenind deci la temele majore ale psihologiei, care ţin de mecanismele de interpretare ale vieţii personale şi ale realităţii.

P.S. În postarea precedentă, expresia cu dobitocul, te rog să mă crezi, a fost doar o expresie şi nu o caracterizare a ta, deşi, revăzînd acum textul, îmi dau seama că ar putea să pară o insultă. Îmi pare rău, nu am vrut să te jignesc, nu am vrut să te supăr.
Mă refeream la o atitudine generală pe care am asociat-o automat în mintea mea, în baza numeroaselor neadevăruri şi prostii agresive care s-au debitat pe forum în legătură cu psihologia. Implicit, în legătură cu sufletul omenesc şi cu adevărul despre cea mai mare parte a lui, asta care e firescul minţii noastre cu care trăim clipă de clipă. Şi pe care ignoranţii o neagă şi o batjocoresc, crezînd că a fi credincios exclude a cunoaşte propria personalitate.

În realitate, e fix invers: lucrul cu sine, autocunoaşterea şi dezvoltarea personală sănătoasă fac parte din normalitatea vieţii unui creştin care îşi caută mântuirea. Creştinul care nu face aceasta este fariseu, nu creştin.
Iar psihologia participă, în felul ei, la cunoaşterea şi dezvoltarea sănătoasă a sufletului, susţinînd pe oameni să facă acest complex şi dificil proces.

Un om obişnuit să lucreze cu sine (să fie critic şi flexibil în autocunoaştere, să îşi gestioneze resursele, să îşi sesizeze mişcările minţii, emoţiile şi patimile, să treacă de aparenţele propriilor gânduri şi să sesizeze păpuşarul interior, să îşi depăşească măştile şi să deprindă onestitatea reală faţă de sine etc.)
va avea mai mult spor atunci când va face, în Biserică, lupta cu patimile, metanoia şi toate celelalte...
Dar de unde să ştie asta cei care nu au cunoştinţe pertinente nici despre minte, nici despre adevărata lume lăuntrică etc. Nu ştiu dar se bagă în vorbă, ca şi cum ar şti.