Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Apropo de Laura: M-a mâhnit tratamentul dur pe care i l-a aplicat, fără a ține cont de tinerețea, delicatețea și entuziasmul ei, semne ale unei inimi curate și sincere. Se vede că a studiat cu hărnicie și cu pasiune. Poate greșește și ea, ca și mine, însă este evident că are o inimă bună, de aceea vrea să-i cuprindă pe toți.
Lung este drumul de la minte la inimă. Nu reușim cu niciun chip să le împăcăm: suntem fie iubiriști, fie raționaliști. Înseamnă că nu suntem duhovnicești.
|
I-am spus si eu lui Decebal de cateva ori ca da cateodata in zelotism, extrema cealalta a relativismului. Afirmam adevarul, dar nu sarim pe cel ce nu vrea sa-l accepte, altfel ar trebui sa ne batem tot timpul cu eterodocsii sau paganii.
Totusi, sa nu cadem nici in extrema cealalta, cineva care greseste sau care are o oarecare mandire nu e bine sa il lauzi cand spune ceva gresit. Astfel nici macar nu stie daca e pe drumul cel bun.