[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu putem lăsa genul ăsta de poezie, pentru că e însăşi poezia Scripturii, a Tradiţiei şi a Bisericii.
Dar raţionalismul nu înţelege limba poeziei, pe care o confundă cu manelele şi versificările.
Poezia e duh gingaş, dincolo de grosolăniile limitative şi zdrobitoare ale minţii trufaşe.

Relativismul dogmatic, numit aşa de antiecumenişti, este după mintea mea astfel:
a) fie expresia refuzului unui om care a cunoscut BIserica şi pe Hristos de a purta jugul Celui Blând şi Smerit cu inima;
b) fie expresia unui început de drum în Biserică, omul nefiind încă lămurit ce e cu el şi cu Dumnezeu.

Dar chiar şi între oameni cu credinţă tare şi bine roditoare, apar deseori interpretări subiective, accente diferite, coloraturi aparte care fac ca Părintele Stăniloae, de pildă, să nu fie Părintele Galeriu sau Părintele Bartolomeu Anania etc.

Oameni diferiţi aleargă la duhovnici diferiţi, printre altele şi datorită unor nuanţe care îi diferenţiază şi pe unii (duhovnicii) şi pe alţii (credincioşii) între ei.
Chiar şi aici pe forum, să zicem că eu mă simt foarte apropiat în gândire şi trăire ortodoxă de N.Priceputu şi MariS_, precum şi de Pelerinul şi de sora Nutucutu. Avem puncte comune, e indiscutabil, însă nu suntem nici pe departe identici, în nici o privinţă.
Iar dacă nu suntem identici, ar trebui să scot securea la ei şi să le cer să fie ca mine în credinţă? Ce, nu-i îndeajuns că suntem iubitori unii cu alţii, măcar că suntem respectuoşi şi iertători reciproc? Şi că ne completăm opiniile, uneori purtînd mici polemici cu gândul că suntem pe Cale, încă, iar nu depozitari deja ai Adevărului?

Valorile moralei creştine, de care pomeneşti, sunt bine şi clar formulate. Le ştiu şi copilaşii, nu-i problemă, că bunicuţele nu încetează să le turuie, zi şi noapte.
Dar egoismul, dispreţul, răutatea, îngâmfarea, brutalitatea şi stângăciile în dialog, ş.a.m.d.
fac ca aceste valori să rămână agăţate pe un colţ de cer, departe foarte de evenimentele dintre noi.
Să punem deci valorile moralei creştine mai între noi, mai la sol. Şi să continuăm exerciţiile de dialog ale acceptării alterităţii, cu iubire, cu gândul şi râvna de a deprinde cât de cât iubirea, pentru început.

Aşa e poezia asta numită viaţă de om creştin.
Dacă nu mă înşel, ea se sprijină tare inclusiv pe dogmatică. Ia cercetează niţel, şi vei vedea chiar în dogmatică temeiul poeziei vieţii creştinilor.

Le-aş propune celor care mă acuză de "relativism" pentru că mă bucur şi mă mir de taina unicităţii fiecăruia dintre noi, le-aş propune să mediteze la următoarea întrebare simplă:
din ce motiv, oare, între cărţile Sfintei Scripturi există diferenţe foarte uşor observabile, în funcţie de autorii lor?
De exemplu, între epistolele Noului Testament (redactate aprox. în aceeaşi perioadă şi având acelaşi mesaj despre Hristos Cel răstignit şi înviat) stilul literar şi chiar unele dintre ideile Sfinţilor Apostoli Petru, Pavel, Ioan, Iacov şi Iuda se deosebesc între ele destul de mult.
Oare nu aveau toţi aceeaşi credinţă?
Sfântul Apostol Pavel spune: "deci ori eu, ori aceia aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut" (I Cor15, 11). Prin urmare, el recunoştea cu toată convingerea adevărul şi caracterul revelat al mesajului celorlalţi Apostoli, deşi fiecare dintre ei îl transmitea într-un stil diferit şi accentuând idei diferite. Îi recunoştea harul apostolic lui Petru, deşi, la Antiohia, avusese cu el o... polemică pe teme de credinţă (Gal2).
De ce-n Scripturi există o varietate atât de mare de genuri literare... de la poezie (Psalmi şi alte multe pasaje şi scrieri întregi cu un caracter poetic, de o deosebită valoare literară), până la scrieri profetice, apocaliptice (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, dar şi anumite pasaje din V T aparţinând genului literar apocaliptic), scrieri din lit. sapienţială, cărţi istorico-narative, epistole etc?
De ce, oare, Duhul Sfânt nu le-a insuflat tuturor autorilor biblici să scrie fix aceleaşi cuvinte şi definiţii, fără a le lăsa libertatea de a transmite mesajul divin în stilul propriu al fiecăruia? De ce Dumnezeu i-a lăsat, cu alte cuvinte, să mărturisească mesajul revelat cu atât de multă... originalitate?
Aştept cu interes opiniile unor parteneri de dialog precum Cătălin, Alin sau Dragoş, care înţeleg credinţa într-un mod diferit unor useri precum domnul profesor Cezar, domnul N.Priceputu, domnul MariS ş. a.
Hristos în mijlocul nostru!

P. S. Faptul că aici, pe topic, s-au creat deja două tabere (pe de o parte, Cezar_Ioan, N.Priceputu, MariS, Vlad, Theodore şi eu - sper că n-am uitat pe cineva -, iar pe de altă parte Cătălin2, AlinB, Dragos ş. a.) evidenţiază tocmai ideea pe care încerc s-o susţin: aceea că aceleaşi realităţi (mai exact, aceeaşi credinţă) pot fi privite, înţelese, asumate, trăite în modalităţi diferite şi, tocmai prin aceasta, complementare. Şi inclusiv între cei care simt şi trăiesc în modalităţi asemănătoare credinţa în Dumnezeu există diferenţe de nuanţă în gândire. :) Şi asta este minunat!
"Dacă ar fi toţi un singur mădular, atunci unde ar mai fi trupul?" - se întreba retoric Apostolul neamurilor cel care, într-un alt context, remarcase şi faptul că "fiecare are de la Dumnezeu chemarea sa: unul aşa, altul într-alt fel" (I Cor7, 9).