[andravenache]

În prealabil postat de sophia

Intelege si tu si ceilalti care tot imi puneti mie ganduri si vorbe gresite:
Nu stiu voi, dar eu sunt un om intre oameni si nu pot sa ma clonez si sa fiu numai pentru Dumnezeu, sau numai pentru lume.

Ori ma duc la manastire si atunci sunt numai pentru Dumnezeu, ori traiesc in lume si atunci sunt, trebuie sa fiu si cu oamenii.

Dar in lume petrec si mult timp cu Dumnezeu.
Inca o data lupta asta de care borbesc eu consta in neputinta de a fi si cu Dumnezeu si Om pentru altii, asa cum cere EL si imi doresc si eu sa fiu.

La fiecare pas trebuie sa canataresc, sa masor. Sa fiu a Lui si a aproapelui.

Voi cum faceti asta? Va este usor? Reusiti sa le imbinati? Asta intreb eu.

Voi raspunde strict pentru mine: Ma gandesc la vorbele Mantuitorului nostru "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona." (si din cate stiu eu, "Mamona" poate avea intelesul si de Lume ... poate ca ma insel?, dar cred ca am auzit/citit asta undeva) + ca atunci cand s-a rugat pentru ucenici, inainte de a se inalta la cer a spus "Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume."
Inteleg ca Iisus nu vrea sa ne izolam de lume, ci, prin puterea Duhului Sfant pe care ni-l trimite daca Il rugam sincer, sa fim DIFERITI de lume. Adica: sa nu avem alti dumnezei, sa ne respectam parintii, sa nu fim desfranati, sa nu ucidem, sa nu mintim, s.a.m.d. ... si toate astea sa le facem cu DRAGOSTE (fata de aproape si mai ales de Dumnezeu).
Eu pot sa spun ca sunt departe de acest ideal. Ca orice om, fac compromisuri (macar minciuni mici, ca sa nu-mi complic viata). Insa, atunci cand stau si meditez, daca sunt sincera cu mine, imi dau seama ca, daca as avea incredere in Dumnezeu (caci increderea e o parte importanta din credinta) si daca L-as iubi, nu as minti pentru nimic in lume si nu as calca poruncile lui.
Nu sunt sfanta, dar cred ca lupta consta in a incerca in fiecare zi sa fi sfant (in fiecare ora, in fiecare minut, in fiecare secunda). Este idealul spre care trebuie sa tinda un crestin. Daca iti pui un ideal mai jos de atat, .... stii cum se spune ca "Omul nu se va ridica niciodată mai presus de propriul său statut al curăţiei, sfinţeniei sau adevărului. Dacă idealul său derivă din propriul lui sine, nu va ajunge niciodată mai sus, ci mai degrabă se va degrada încetul cu încetul, ajungând din ce în ce mai decăzut."
Ceea ce am spus despre limite insemna NU ca nu le putem depasi , ci, dimpotriva ca TREBUIE sa le depasim. Singuri nu putem, intr-adevar, insa "pot totul in Hristos care ma-ntareste".
Iisus ne-a cerut sa fim sfinti: "Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este"

Totusi, nu poti intelege cum se ajunge la desavarsire, pana nu ajungi sa Il cunosti pe Dumnezeu, sa ai o relatie personala cu El (caci atunci vei intelege cat de mult te iubeste, si, ca urmare, pacatul ti se va parea atat de urat incat nici in vis nu ai mai vrea sa pacatuiesti) si sa Il iubesti "cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau"

Asta trebuie sa fie idealul tau. Asta este idealul meu. Asa sa ne ajute Dumnezeu!