[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nimeni nu poate forta un Papa sa se retraga. El nu are de dat socoteala nimanui de pe pamant. Puterea sa o excede pe aceea a celorlalti episcopi, chiar luati impreuna.

Este o erezie, o interpretare eretică a Sfintelor Scripturi a spune că papa nu ar avea de dat socoteală nimănui de pe pământ, că autoritatea sa ar excede-o în mod necesar şi întotdeauna pe cea a celorlalţi episcopi, chiar şi luaţi împreună.

În primul rând avem evenimentele relatate în Cartea Faptelor cap. 10 şi 11, unde cu ocazia relatării celor legate de Corneliu, ne este relatată în cap 11 şi darea de socoteală a lui Petru în faţa celorlalţi apostoli. Este bine deci să fie citite cap 10 şi 11 ale Cărţii Faptelor pentru a vedea erezia papalistă. Când Petru s-a întors la Ierusalim îi vedem pe ceilalţi cerând socoteală acestuia.

Apostolii şi fraţii, care erau prin Iudeea, au auzit că şi păgânii au primit cuvântul lui Dumnezeu. Şi când Petru s-a suit în Ierusalim, credincioşii tăiaţi împrejur se împotriveau, zicându-i: Ai intrat la oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei. (Fapte 11, 1-3)

După care la versetele urmatoare Fapte 11, 4-17 urmează o justificare a apostolului Petru în faţa unora dintre credincioşii din Ierusalim. Se poate vedea deasemenea comportamentul lui Petru care nu este nici pe departe unul al unui stăpân, monarh absolut care nu ar avea chipurile de dat socoteală în faţa nimănui pentru faptele şi poziţiile sale; însuşi faptul că Petru se justifică, însuşi felul în care o face, neavând nici măcar o singură urmă de mentalitate monarhică absolutistă, ci apelând la descoperirea pe care o avuse de la Dumnezeu, pe care ceilalţi au crezut-o, dar nu au acceptat-o pentru că ar fi fost vreun dictat ex cathedra al lui Petru, şi nici pentru că acesta ar fi avut vreun închipuit primat de drept divin asupra întregii Biserici în materie de credinţă, ci pe baza relaţiilor de bună-credinţă ce existau între creştini atunci şi pe baza încrederii pe care ei o aveau că Petru nu minţea. Nici din partea lui Petru nu se vede vreo atitudine monarhică, ba dimpotrivă, nici din partea credincioşilor nu se vede vreo atitudine de obedienţă totală ca în faţa unui monarh, ba dimpotrivă i-au cerut pe loc socoteală pentru că intrase la păgâni şi cinase cu ei. Bineînţeles că la un moment dat, în cazul unui conflict, Petru îşi putea impune poziţia în faţa celor care îl credeau de bună-credinţă, dar asta nu pentru că ar fi avut vreun primat de drept divin, ci pentru că ceilalţi i-ar fi acceptat mărturia despre descoperirea lui Dumnezeu, dar nu în mod necesar pentru că ar fi avut vreun primat de drept divin. Putem să credem că dacă Dumnezeu dorea putea să facă acea descoperire şi altui apostol, şi credem că în acest caz Petru ar fi făcut ascultare de Dumnezeu cu tot "primatul lui de drept divin" şi ar fi acceptat autoritatea acelei descoperiri şi dacă ar fi venit prin gura altuia dintre apostoli; Petru s-ar fi supus autorităţii dumnezeieşti fără nici o cârteală, chiar dacă Dumnezeu ar fi ales să vorbească printr-o altă gură decât a lui, şi putem să credem că lui Dumnezeu aceasta îi este posibil, că doar Hristos a făgăduit că îi va conduce pe toţi aleşii la Adevăr, iar nu doar pe unul dintre ei, că tuturor aleşilor le va descoperi cele viitoare prin Duhul adevărului (Ioan 16, 13-15), iar nu doar unuia dintre ei, toţi apostolii fiind pietre de temelie ale Bisericii lui Hristos (Apocalipsa 21, 14), şi nu doar unul dintre ei, Petru.

Trecând peste ceea ce se întâmplă la Sinodul de la Ierusalim, unde se vede din nou că Petru nu avea o putere monarhică supremă asupra Bisericii, avem evenimentul de la Antiohia când apostolul Pavel nu doar că îi cere socoteală lui Petru, dar îl înfruntă pe faţă: "Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare." (Galateni 2, 11)

Chiar şi numai aceste exemple de le luăm, şi se poate vedea că Petru nu era chiar de capul lui în Biserică, că a fost luat la socoteală şi chiar de mai multe ori, ajungem în mod evident la concluzia că nici aşa zisul succesor al lui Petru nu poate pretinde că nu are de dat în nici o situaţie şi în nici un fel socoteală nimănui de pe pământ. Însăşi istoria consemnată a apostolului Petru arată foarte clar că a pretinde pentru papa ceea ce apostolul Petru nu a avut constituie interpretare tendenţioasă şi eretică a Sfintelor Scripturi şi adică erezie, dacă presupunem prin absurd că papa de la Vatican ar fi în mod real şi autentic succesorul lui Petru şi dacă presupunem tot prin absurd că Petru trebuia neapărat să aibă un "succesor".