[Mihailc]

În prealabil postat de centesimusseptimus

Vă daţi seama ce blam aruncaţi prin analiza de mai sus asupra icoanelor din Biserica Ortodoxă? De bună seamă nu v-aţi gândit la aceasta când aţi postat răspunsul.
Căci icoanele în faţa cărora ortodocşii se pleacă, îşi fac cruce, le sărută, şi aprind candelă nu sunt nişte simple ilustraţii dintr-o carte; ele fac parte integrantă din actul închinării.

Nu-i vorba de niciun blam, întrucât expresia "închinare în Duh şi Adevăr" nu trimite nicidecum la tipul de cult protestant şi neoprotestant care împinge abstractul şi subiectivismul până acolo că fiecare subiect posedă o lume proprie de reprezentări religioase, idei şi contrucţii logice, în mare parte incomunicabile şi neîmpărtăşite comunitar. De aici şi atomizarea continuă a (neo)protestanţilor şi subîmpărţirile nesfârşite în grupuleţe, secte, disidenţe, curente ireductibile la o viziune comună.

Sunt conştient că un individ încătuşat ideologic nu va înţelege prea uşor că icoanele sunt cu totul altceva decât simple proiecţii ale eu-ului cuprins deopotrivă de febra creativităţii artistice şi de o evlavie individuală rezultată în urma macerării unor idei religioase subiective.
Şi mă tot gândesc cum aş putea să explic lucrurile astea unui neoprotestant cu o gândire presetată să perceapă realitatea spirituală prin filtrul unor clişee iconoclaste, atâta timp cât marea majoritate a ortodocşilor consideră icoana un fel de obiect sacralizat prin învestire magică, precum totem-ul religiilor primitive.

Am încercat nişte tatonări introductive în altă parte, dacă chiar te interesează poţi să citeşti acolo.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...5&postcount=68

Totuşi nu pot să nu remarc înţelegerea îngustă şi superficială a actului închinării ca o activitate printre altele într-o succesiune discontinuă, izolând-o astfel de ansamblul existenţei ca şi cum cultul ar fi o simplă gesticulaţie formal-corectă în faţa lui Dumnezeu, o obligaţie metafizică în urma săvârşirii căreia, şi în combinaţie cu o conduită generală conformă cu principiile morale stabilite printr-o lege cu statut de decret divin, omul primeşte ca răsplată/retribuţie mântuirea.
Adventiştii şi o mare parte din ortodocşii contemporani se intersectează în acest stereotip mentalitar, chiar dacă fundalul teoretic pare să fie diametral opus.