Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu
Eu nu cred ca e vorba de nebunie si mai cred ca aceasta atitudine nu poate fi explicata psihologic, decat asa, sa facem filozofie, lipsita insa de orice relevanta!!
|
Perspectivele omului lumesc și ale omului duhovnicesc sunt perspective răsturnate, una față de alta. Fiecare merge în mâini comparativ cu celălalt. Ceea ce pentru unul e sus, pentru celălalt e jos. Perspective ireconciliabile.
Își sunt nebunie una alteia. Și se resping reciproc, în mod categoric. Împăcare nu este, ci sabie.
Voi aminti mai târziu cuvântul Apostolului, pentru a întări această afirmație.
Deocamdată fac trimitere la vorba cunoscută "nebun întru Hristos" și la Jurnalul Fericirii, unde Părintele Steinhardt tălcuiește pe larg cum vine cu nebunia asta. E de citit!
Dar avem bază în Apostol, mai întâi:
"Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu." (I Corinteni, 1.18)
"Însă noi propovăduim pe Hristos Cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie." (I Corinteni, 1.23)
"Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește." (I Corinteni, 2.14)
"Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva între voi că este înțelept în veacul acesta, să se facă nebun ca să fie înțelept." (I Corinteni, 3.18)
Păstrez, așadar, cum ziceam: pentru omul firesc, trăitor exclusiv în trup (omul sufletesc, Adam cel vechi) lipsa fricii de moarte este considerată nebunie. Nu, însă și pentru creștin, care vede moartea prin cu totul altă lentilă (anume: erminia Duhului), în cu totul alte repere: duhovnicește, în Hristos. Asta ziceam, dacă vrei să revezi. Poate acum e ceva mai clar.