Faptul de a ne ierta pe noi înșine e un pas necesar in vindecarea sufletelor noastre pentru ca e împletit cu un act de smerenie care recunoaște slăbiciunile si chiar păcătoșenia. Este un pas dificil, dar necesar in viata duhovniceasca. Dificil pentru ca adeseori implica o atitudine de conștientizare a faptului ca nu trăim întotdeauna potrivit idealurilor declarate public si nu putem deveni persoanele care intenționam sa fim atunci când lucruri aflate sub standardele Evangheliei rămân ascunse în inimile și viețile noastre. Faptul de a ne ierta pe noi înșine implică întotdeauna o scoatere a măștilor – a fațadei noastre pe care o înfățișăm adeseori lumii...
Suntem cu toții deficitari în multe lucruri. Uneori aceste lucruri ne pot trage jos in depresie, făcându-ne sa fugim și sa ne ascundem de Dumnezeu, și prin aceasta de sinele nostru autentic. Destul de des nu ne putem ierta pe noi înșine. N-avem nicio problemă în a ne fi milă de ceilalți, dar n-avem milă de noi înșine. Sfinții Părinți precizează insă motivul aflat in spatele incapacității noastre de a ne fi mila de noi înșine: Mândria!!
Întotdeauna autenticitatea presupune mărturisire și iertare, iar acestea presupun smerenia mintii - opusul mândriei.
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...alinic-berger/