Sfintii Parinti scot in evidenta retragerea in pustie a Sfantului Ioan Botezatorul, in sensul separarii de lume pentru aflarea lui Hristos, asa cum scoate in evidenta in mod deosebit un autor patristic din secolul al IV-lea care a fugit de logomahiile scolii din Alexandria, Sfantul Isidor Pelusiotul. Sfantul Chiril al Ierusalimului afirma ca Ioan Botezatorul a fost inainte-mergator al Domnului si in iad.In iconografie, Sfantul Ioan era reprezentat cu un miel la picioarele sale, simbolizand pe Mantuitorul aratat ucenicilor acestuia. Dar, Sinodul cvinisext Trulan (690) a interzis reprezentarea Mantuitorului ca Miel, dupa care Sfantul Ioan a fost redat cu o cruce in mana, ca semn al martiriului sau. Uneori, prin secolul al XIII-lea, el a fost redat purtand aripi, dupa simbolul profetiei lui Maleahi. Reprezentarea Sfantului Ioan in icoana "Deisis", pe de o parte, si a Maicii Domnului, pe de alta parte a Mantuitorului, arata practic cinstea pe care le-a pregatit-o lor Dumnezeu prin jertfa Mantuitorului.
Traditia patristica a pastrat sensul lucrarii Sfantului Ioan Botezatorul in lumina lucrarii Mantuitorului. Astfel Sfintii Parinti, chiar daca nu au asezat nici un simbol legat de lucrarea Sfantului Ioan Botezatorul la inceputul Sfintei Liturghii, ei au presupus mereu aceasta lucrare a sa in pregatirea Sfintelor Daruri (Proscomidie) pentru Liturghie, in care Sfantul Ioan este pomenit alaturi de Sfanta Fecioara Maria. De aceea, interpretarea cea mai profunda si mai statornica a lucrarii Sfantului Ioan Botezatorul nu poate fi alta, decat lumina Mantuitorului Hristos ca nastere din nou prin botez, intrucat Mantuitorul este izvorul, iar Ioan apa botezului, Mantuitorul este "Lumina", iar Ioan Botezatorul este "faclia" aprinsa de la acea Lumina (Ioan 1,9)." (intreg articolul poate fi citit
aici )
Sfantul Ioan Botezatorul,
ca si inainte-mergator al Domnului,a lasat posteritatii mesajul adevaratei smerenii,patrunzatoare in fiinta si curata in fata lui Dumnezeu:
"Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.".Parintele Nicolae Steinhardt spunea despre marele sfant:
,,Ioan Botezatorul ne este indeobste cunoscut pentru marea sfintenie a vietii sale. I se spune inger in trup sau om ingeresc, de cat de aspra i-a fost viata in pustie si de cat de intransigenta asceza. Stim ca drept imbracaminte avea o haina din par de camila si ca imprejurul mijlocului purta o cingatoare de curea. De hranit se hranea numai cu lacuste si miere salbatica
."Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca."Cine oare ar mai glasui astfel? Care dintre toti oamenii salasluitori vreodata pe acest pamant ar spune despre sine ca-si doreste sa se micsoreze, ca i se cade sa se umileasca in vreme ce aproapelui sau i se cuvine sa creasca, sa sporeasca? Firesc ii este omului rationamentul cu totul invers: sa voiasca a creste si a propasi el pe seama si in dauna celorlalti. Ceilalti? Sa-l admire, sa-l slujeasca, sa-l rasfete, sa-l ridice in slavi! Oricat de mult, de fara intrerupere, de nereticent. Satul de laude, complimente, slujiri si plecaciuni nu se va declara niciodata. Convins de perfecta-i superioritate nu va inceta in veac a fi.Egocentrismul si idolatrizarea eului sunt cererile si dorintele sufletului omenesc obisnuit, catusi de putin stergerea si infrangerea sinei, recunoasterea superioritatii altuia. Ceilalti ii sunt toti inferiori, orbi care nu se pricep sa-i deosebeasca insusirile exceptionale si sa-I aprecieze cum ar trebui.
Si totusi Ioan Botezatorul aceasta chiar face, lucrul acesta de necrezut, de potrivnic firii, de scandalos pentru orice psihie normala: pe sine se vrea micsorandu-se, pe celalalt crescand, biruind, afirmandu-se, implinindu-se!De aceea si este fraza de la Ioan 3, 30 atat de nepamanteasca, de fara de pereche, de anevoie asimilabila mintilor noastre. In cuprinsul Scripturii - bogata in formule fascinante si-n sentinte vrednice a se intipari in cugetul nostru - zicerea Botezatorului straluceste totusi cu o lumina nespusa si ni se infatiseaza ca un giuvaer; ea contrazice atat de fatis tendinta oricarei individualitati de a se socoti centrul cercului inconjurator si de a considera ca legitim sa-si acorde numai drepturi si monopolul dreptatii incat nu poate sa nu uimeasca asa cum ar face marul care, sfidand legea universala a gravitatiei, in loc sa cada la pamant cand se desprinde din pom, s-ar inalta spre cer.
Ne putem intreba acum ce semnifica pentru noi Ioan Botezatorul, prin care insusiri ale lui ni se arata admirabil, adica vrednic de mirare si veneratie, prin care ne poate fi calauzitor si model?
Prin smerenia sa absoluta, desigur. Prin iubirea sa totala fata de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine si a inlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezatorul se trece in umbra, se sterge, parca s-ar dori invizibil. El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneste Iisus in versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfantului Ioan, prietenul care se bucura de bucuria Mirelui, care sta si-L asculta cu dragoste si supunere, care nu-si doreste nimic alta decat sa-L slujeasca. Iata ce este Ioan Botezatorul: este minunata pilda de "eu" care iese din sine si - cu smerenie si netarmurit devotament - dobandeste putinta de a-si iubi semenul mai mult decat pe sine insusi.Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar pe calea stramta a infrangerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului si egocentrismului nostru ridicol care-si face ras de noi indemnandu-ne a crede ca suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii si ne da ghes a ne increde numai in noi insine, a ne inchide si incuia in carapacea bine ferecata a sinei noastre imperialiste.Ioan ne poate fi pilda sigura de dragoste pentru Mire, adica pentru Hristos si de slujire neprecupetita a Sa.
Noi retinem din viata si jertfa Sfantului Ioan Botezatorul capacitatea omeneasca de a iesi din sine, de a depasi stramtoarea fenomenalitatii, de a iubi pe un altul. Noi cutezam chiar a ne face o calauza (sau macar un temei de neincredere in afirmatii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina fraza de la Ioan 3, 30:
"Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez."Cu ea in suflet si-n inima si-n cuget si-n adancul sensibilitatii noastre biruite sa parasim acum, nu fara a multumi Domnului, acest sfant lacas."