[sophia]

În prealabil postat de Yasmina

Izolarea de lume nu este sinonima cu izolarea de aproapele,ci inseamna doar refuzul exceselor de socializare:fuga de barfa,de judecare a aproapelui,discutii fara rost-de complezenta,evenimente mondene cu idoli ai prezentului,lipsa preocuparii de a place societatii -intr-un cuvant dezinteresul de a trai in conformitate cu dictatele vremii ci cu ce ne invata Iisus.

Nu trebuie sa ocolesti oamenii pt a ocoli problemele,desi in unele cazuri extreme ac. poate fi o solutie temporara.
Exemplu:in Vinerea Mare si alte sarbatori mai de soi,mai degraba nu ma duc la serviciu deoarece stiu ca ma voi da cu gandurile lumesti sau voi fi ispitita de vreo colega artagoasa si voi pierde spiritul sarbatorii si-mi va parea rau acasa,seara sa observ ca in loc sa ma gandesc la insemnatatea acelei zile si sa ma rog,eu m-am certat sau am barfit cu vreo colega(acestea fiind cazuri prezente in ultimii ani in State).

Ei,partea proasta sau grea consta in a face ca toate zilele printre colegi si oameni cu duh diferit sa para ca acelea cu care am stat izolata.
Adica sper ca in fiecare zi sa-mi aduc aminte sa nu mai discut de complezenta-asa cum se practica in occident,sa nu mai barfesc,sa nu mai spun glume sa fiu persoana simpatizata de toti etc

Cu toate ca este foarte greu,la nivel teoretic,eu tot mai sper ca nu este imposibil o astfel de traire.Inca nu am renuntat;mai greu este sa omori omul vechi din tine care are anumite apucaturi si s-a format altfel.


Despre dilemele in viata conjugala,aici ar trebui sa vina cu exemple cei casatoriti,ma indoiesc ca nu ar exista exemple in care viata conjugala poate fi dresata in felul in care ii dictam noi,fara a interfera cu alte aspecte ale vietii noastre...?!
La serviciu ai ora fixa cand trebuie sa te prezinti,nu poti motiva ca ai intarziat deoarece sotia a vrut impreunare trupeasca chiar atunci.S-ar prapadi si curcile...Sau ai programat un interviu pt un job si nu te poti duce din acelasi motiv.
Este ceva cam intre ras si plans...
Pai daca esti atat de atent si precaut cu programul la serviciu,nu poti fi la fel si cu programul de Biserica?

Tocmai asta este problema. Multi asta sustin: izolarea de aproape.
Si exact la modul de socializare a lui Iisus ma gandesc si eu. A venit printre oameni, sa-i ajute pe ei. Si s-a dus si la unii mai pacatosi, in casa lor.

In fond putea sa ramana sus, la Cer si sa faca ordine de acolo, ca sa nu se amestece cu cei care gresesc.

Si nu se poate vorbi asa la general. Sunt situatii si situatii.
Este Liturghie si tu nu poti sa mergi, ca te duci la serviciu.
Este un exemplu de alegere pe care o ai de facut. Cum este mai bine?
Ma duc la serviciu sau la biserica?
Dumnezeu cum o vrea?

Traim printre tot felul de oameni, mai buni si mai rai, de diverse credinte.
Si cum facem? Ramanem mandri deoparte cu curatenia noastra, sau ne ducem si al ei si ii ajutam si le raspundem la bunatatea ce ne-o arata.
Unii nu stiu multe, dar iti ofera cu bucurie, uneori din saracia lor cate ceva, chiar o masa. Ii refuzi ca tu esti in post?

Acestea sunt cazurile la care faceam referire de ales intre viata lumeasca si cea duhovniceasca.

Povestea lui Zaharia:
Acum am citit comentariile unor frati de forum.
Da, pe de o parte poate ca este o lectie. Omul acela a avut rabdare si a fost ajutat, sa spunem asa, ori prin telepatie de la monah, ori poate de la Dumnezeu.
Dar depinde de oameni. Oamenii de la tara sunt cumva mai tari, au nervii mai sanatosi. Nu se lasa dusi asa cu una cu doua.
Sunt insa si altii care cine stie ce traume au, prin ce au trecut si un refuz din asta, cand ei se duc sa cauta ajutor ii darama si mai mult.
Ca in povestea de la lacul Vitezda: cauti Om! Si ala te trimite la plimbare.
Eu as fi intrerupt rugaciunea si l-as fi ascultat pe om.
Aici este diferenta de intelegere.
Iata alt exemplu: monahul, intre rugaciune in izolare si lume (ajutatul unui om), pe cine trebuie sa aleaga?
Si daca il ajuta pe om inseamna ca l-a uitat pe Dumnezeu? In mod indirect, poate ca ajutand omul, o facea si pentru Dumnezeu.
In locul taranului poate ca as fi asteptat o vreme (stiu cum este la monahi si preoti si stiu si povestea asta cu incercarea). Dar mai pe urma mi-ar fi dat lacrimile si as fi plecat cu durere in suflet: "n-a avut timp de mine si nu m-a ajutat".
Depinde cat esti de lovit (sufleteste) in viata.
Sunt monahi si preoti care nu te lasa niciodata sa pleci fara ajutor (de ex. parintele Galeriu), altii sunt altfel.

Poate ca ar trebui sa ne punem fiecare in situatiile celor doi din aceasta poveste. Si poate ca si femeia aia care il ajuta pe monah ar fi putut sa faca ceva, sa intervina.

Si sunt multe situatii din astea de indoieli si luari de decizii intre doua lumi.
La asta ma refer.
E mai importanta mantuirea mea personala, viata mea intru Dumnezeu, sau iubirea de aproape?

Ne ducem la cina si nu-l refuzam pe Dumnezeu, dar suntem de mana cu aproapele. Eu asa ma vad.


Va multumesc si eu pentru raspunsuri.