Citat:
În prealabil postat de Miha-anca
In asemenea situatie eu personal am mancat ce mi s-a pus in farfurie. M-am uitat pe masa, nu era mai nimic de post, in afara de niste broccoli fiert; si acela cu un sos cu unt...
Am apreciat mancarea spre bucuria gazdei si am reluat postul dupa ce am plecat.
Fiind catolici, ei nu stiau de postul nostru ortodox. Nu le putem cere asa ceva.
Ziua sotului meu cade in Postul Sfintei Marii; ziua nepotului in Postul Mare... De fiecare data tin minte sa spovedesc faptul ca am mancat o felie de tort. Nepotelul imparte fiecaruia din tortul lui. Cum sa il refuz?!?
|
Acum sa nu va suparati pe mine, dar oare va sti nepotelul dvs., cand va creste mai mare, ca se cuvine sa posteasca, daca nu va vedea pe nimeni in jur facand asta, in prezenta lui? Eu, cand eram mica, ii vedeam pe toti ai mei ca tineau post si ca imi faceau mancare de dulce special pentru mine. Apoi ne ceream iertare unul de la altul, mergeam cu totii la spovedit si la impartasit. Cand am crescut mai mare, pe la 10-12 ani, desi nu imi spusese nimeni niciodata ca ar trebui sa tin post, am inceput sa ma simt prost ca bunica facea mancare special pentru mine si ca toti ceilalti mananca alta mancare. Asa ca le-am spus ca vreau si eu sa tin post cu ei, iar bunica a fost cea mai fericita. Eu ma simteam foarte bine, ca intrasem in randul lumii, cum se zice. Dar daca nu i-as fi vazut pe ai mei infranandu-se, in timp ce eu mancam ciocolata si carne de pui, nu cred ca as fi tinut.
Pana la urma, e si o parte didactica in actul postirii, in mod constient sau nu.