Citat:
În prealabil postat de Eugen7
Evident ca placerea (oricare ar fi ea: mancare, bautura, sex etc) nu trebuie sa fie scopul, caci devine inrobitoare, devine un idol...
Consider ca placerea fireasca asociata activitatii sexuale firesti nu este rod ci atribut al acestei activitati firesti, precum este placera mancatului si placerea bautului apei. Astfel atata timp cat ea nu iese din limitele firescului, nu devine inrobitoare, nu devine un idol este buna... cand vedem in ea un scop in sine devine rea.
|
Cum am scris si aici:
Citat:
În prealabil postat de AlinB
Nu poti sti cat de atasat esti de fapt de un lucru atat timp cat nu iti lipseste.
Daca faci abstinenta un an si nici macar nu observi lucrul asta, atunci da, esti un om liber.
Si iti garantez ca anul ala se prelungeste de la sine, in conditiile in care apar alte satisfactii duhovnicesti si sigur vor apare, pentru ca un astfel de an nu poate fi atins decat in doua feluri: prin frigidititate (nu stiu care ar fi termenul la barbati) sau o traire duhovniceasca deosebita.
|
Contraceptia nu este oare un semn ca placerea a devenit un scop in sine, ca este inrobitoare?
Nu afirm ca este un pacat major (atat timp cat nu este din categoria avortiva sau dauneaza organismului, mutileaza), dar nici harul nu cred ca da buzna, cum a citat si Miha-Anca
aici.
"
Specific dragostei celei mari către Hristos este că nu se poate împăca cu desfătările trupești și, mai mult decât toate, cu cele genitale. Mintea omului sub înrâurirea dragostei celei către Dumnezeu se desprinde de pământ șise izbăvește de orice închipuire pământească, în timp ce
legătura trupească rănește profund sufletul tocmai prin aceste închipuiri. Cunoaștem că mulți abordează acest subiect într-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvântul Scripturii: "
Nu va rămâne Duhul meu pururea in oamenii aceștia, pentru că sunt numai trup" (Fac. 6, 3) nu se referă la aceștia?" (Arhim Sofronie Saharov)"
Sigur, cei mai multi nu traim in har, ci ne hranim cu satisfactii sufletesti la un nivel trupesc, asadar nu prea stim ce inseamna sa traiesti in har sau in afara harului, probabil de asta nici nu prea batem capul sa-l dobandim, atentia noastra e centrata in jurul satisfactiilor de care vorbeam.
Ce e trist este ca incepem sa definim si lucrurile duhovnicesti in functie de acest nivel ne-duhovnicesc de traire.
Eu nu spun ca o astfel de traire este usoara si accesibila, intrebarea este daca mai stim ca asta este idealul sau am ramas cramponati la un nivel inferior, considerandu-l cel corect, binecuvantat, etc?