Vă mulţumesc pentru apreciere, însă aici mă despart de dumneavoastră şi de înţelegerea catolică a acestui gen de dureri. A căuta voluptatea - chiar şi mistică - în suferinţă mi se pare o greşeală şi un pericol, o deviere de la sensul ei. Sunt de acord că trebuie să purtăm şi să iubim Crucea, dar nu să ne placă piroanele şi spinii. Să le îndurăm cu smerenie şi răbdare multă întrucât slăbesc afecţiunea firească a sufletului pentru trup, eliberând duhul. Sfinţii asceţi au nevoie de cruce pentru că „la Dumnezeu se intră în stare de jertfă” (Sf. Chiril al Alexandriei). Şi oricine, că e ascet sau nu, nu-L poate întâlni pe Dumnezeu decât în această stare. De aceea unii au cerut de la Dumnezeu inclusiv boala.
Mirenii, însă, după cum spunea părintele Stăniloae, nu trebuie să-şi caute prea mult nevoinţele, pentru că acestea (necazurile) vin singure (pentru cine duce o viaţă în ascultare de Biserică)