Citat:
În prealabil postat de Eugen7
Dumnezeu are putere si lucrare. Harul lui Dumnezeu este necreat (deci infinit si atemporal).
Dumnezeu nu creaza in timp ci lucrarea sa de creatie este cu timp. Astfel timpul este perceptia ontologica intelectuala antrologica a modului nostru de existenta: psiho-somatic si duhovnicesc.
Mult se mai incurca cei care nu inteleg notiunile de timp, lucrare, eveniment, energie...
Se observa cu tristete ca multi ortodocsi confunda pe Dumnezeu (Sfanta Treime) cu Dumnezeirea (Sfanta Treime si energia-harul-lucrarea specifica fiintei-naturii lui Dumnezeu ce se manifesta in persoanle Sfintei Treimi).
Recomand pentru studiu: Sfantul Ioan Damaschin, Sfantul Grigorie Palama, Nikolaos Matsoukas.
Sfantul Ioan Damaschin afrima in Dogmatica, ca una este puterea lui Dumnezeu si alta este lucrarea Sa. "Dumnezeu poate face-lucra toate cate vrea dar nu face-lucreaza toate cate poate caci poate distruge Pamantul dar nu o face-lucreaza".
"Adica" acesta implica o concluzie... evident inoportuna.
Existenta organismelor, fiziologia, viata biologica (psiho-somatica) arata doar maretia lucrarii lui Dumnezeu nu si a persoanleor Sfintei Treimi.
Doar omul, prin viata sa duhovniceasca (evident legata indisolubil de viata sa biologica, psiho-somatica specifica si animalelor), arata maretia persoanelor Sfintei Treimi. Doar omul este dupa chipul si asemanarea pecetii: Dumnezeu Iisus Hristos. Caci doar in Sfanta Biserica, prin Sfintele Taine, OMUL se face "partas dumnezeiestii firi" (II Petru 1,4) prin Sfanta Euharistie caci intru EL IISUS HRISTOS "locuieste trupeste toata deplinatatea dumnezeirii" (Coloseni 2,9) si astfel persoana umana care incepe hristificarea la Sfantul Botez (si o desavarsete prin celelate Sfinte Taine) "conlucreaza cu frica si cutremur mantuirea" (Filipeni 2,12)
Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.
|
Sunt lucruri pe care le regasesc ca fiind compatibile, dupa memoria mea, cu invataturile Sfintilor Parinti. Va multumesc ca mi-ati corectat stangaciile. Nu tin sa va corectez acolo unde recunosc ca aveti dreptate. Si inteleg, si intuiam si inainte, distinctia dintre persoana, fiinta pe de-o parte si harul, manifestarea, dumnezeirea, dar e bine ca mi-ati mai limpezit gandurile. Dar revin cu niste lamuriri si intrebari :
- sunt de acord ca omul este un animal spiritualizat (sau cum e sintagma), de altfel nici nu am negat partea animalica a trupului, dimpotriva. Dar vroiam sa se inteleaga ca, chiar si asa, disting o diferenta intre un trup de animal si unul de om (ca si carcasa, cel din stadiul 0). Si anume sensul, scopul acestuia in Planul lui Dumnezeu (de altfel a fost creat separat, pus deoparte planul pana in ziua a sasea, cand avea sa-l creeze cu Propriile-i Maini. O fi insemnand asta ceva, nu? Dumnezeu a creat pe om ca sa completeze locurile `vacante` din Ceruri, deci cu un scop bine stabilit ...). E un element destul de abstract, nepalpabil, dar daca ar fi sa facem o comparatie (fictiva) la nivelul informatiei primare din corpul uman si cel animal am putea noi crede, fara sa ne spuna nimeni, ci doar dintr-o constructie logica creata (pleonasm intentionat) ca omul descinde din animal? Sau au spus Sfintii Parinti si ca omul s-a transformat din ceva in ceva, si nu ca Dumnezeu l-a facut separat? Putem conchide, cu de la a noastra putere, ca Dumnezeu a realizat creatia ca un arbore, iar expresia cununa creatiei, cum ii zicem omului, inseamna cununa din arborele evolutionist?
- omul, conform invataturilor ortodoxiei, nu trebuia sa se inmulteasca prin pofta trupeasca, cum se inmultesc animalele, ci pur si simplu, prin dragoste (nu trupeasca). Datorita faptului ca Dumnezeu prestie totul, l-a creat pe om cu organe reproducatoare, necesare lui dupa cadere. Or, cum putem spune ca pe noi ne-au nascut animalele, cand noi trebuia: 1. sa stapanim creatia (sa-ti stapanesti parintii?). 2. sa ne nastem asemanator Mantuitorului: fara pofta, fara dureri, curat (strict actul nasterii, cel putin) ...??
- nimic din tot ce mi-ati raspuns nu sugereaza si nici nu sprijina
inechivoc evolutia organismului animal-om. Sau exista vreo inspiratie patristica sau biblica ce ar aduce cu evolutia in teoriile stiintifice, in luminarea oamenilor de stiinta? Sau vreo samanta de potriveala, adica ceva ce sa porneasca dinspre Biblie spre cartiile de stiinta si nu constructii logice? Cred ca intelegeti ce vreau sa spun. Dar sa nu-mi spuneti ca Biblia nu e atlas stiintific, ma refer la o revelatie. Cred ca orice descoperire s-a facut cu o cat de mica revelatie. De unde vine revelatia in cazul evolutionismului? Fiecare minunatie are o mica samanta de intelepciune... unde e intelepciunea in evolutionism? Eu pot sa vad intelepciunea intr-un fir de iarba, sau intr-un fenomen natural. ratiunea de a fi... Cu ce ne imbogateste pe noi sa descindem din fiintele animale, si nu doar dintr-o materie comuna? unde e ratiunea? Caile Domnului sunt incurcate noua dar natura are o inteligibilitate mai mare decat Caile Domnului. Deci unde e ratiunea, intelepciunea, sensul in evolutionism?