Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Dar la ce v-a folosit, dacă nu puteți distinge între Harul Sfințitor, pe care nimeni nu-l poate dobândi decât prin Cristos și în Biserica Sa, și harurile lucrătoare, acelea care mișcă inimile oamenilor, afară de cazul că le-au crescut solzi pe inimi de s-au învârtoșat, ajungând la sklerocardia ?
Da ! Papuașul care se apleacă să-l îngrijească pe cel rănit de lângă el, tocmai a primit un impuls direct de la Duhul Sfânt. Iar acestui impuls, îi spunem, simplu: har lucrător. Nu este necesar să fii în Religia cea Adevărată pentru asta: Vântul suflă și peste evrei, și peste samariteni.
|
Sper ca ati citit si mesajul meu in care explicam ca aceasta este doctrina calvina preluata de la Fer. Augustin. Oamenii pot face fapte (bune sau rele) si fara har sau influenta ingerilor cazuti. Altfel sunt roboti.
In al doilea rand, harul din Biserica se numeste har lucrator, interior, harul exterior se mai numeste si chemator. Harul lucrator intra la Botez si Mirungere in inima omului, harul exterior, chemator, ramane in afara inimii.
Harul acesta exterior il lumineaza pe om si il ajuta sa vada adevarul si sa vina in Biserica lui Hristos (adica cea Ortodoxa). Nu il ajuta sa faca fapte bune in cinstea vreunui zeu. Harul exterior era cel ce ii ajuta si pe dreptii Vechiului Testament, pe timpul acela nu exista Biserica s apoata veni in ea.
Harul lucrator nu il au nici ortodocsii in mod constant (adica tot timpul), doar cei ce s-au eliberat de patimi si astfel au devenit temple ale Duhului Sfant. Cei ce se desprind de Biserica (schismatici sau eretici) pierd harul lucrator, acesta nu vine unde sunt pacate sau neadevar. De aceea in BC nu mai este har lucrator de aproape 1000 de ani.
Pe de alta parte ereiza pelagianista spunea ca omul nu are nevoie de har pentru a face fapte de credinta, mantuitoare, omul se poate apropia de Dumnezeu si fara har. Si sunt si ortodocsi care spun ca fapte mantuitoare se pot face si fara har.