Citat:
În prealabil postat de antoniap
Eu consider ca exista si umor de calitate in masura sa descreteasca fruntile si sa zideasca sufletul. Cred ca aceasta e, de fapt, tema lucrarii.
Unei femei tinere care-l ispitea cu privrea pe parintele Irineu Curtescu, parintele i-a spus: ,,Nu te mai uita la mine, uita-te la tine!''...
|
Aceste cuvinte nu stârnesc râsul, deci nu e umor, ci stârnesc admirația deoarece implică înțelepciune, deci e Duh Sfânt.
Nu e de râs; e de meditat.
Citat:
|
În prealabil postat de orfelina1;
Sunt la Facultatea de Stiinte ale Comunicarii. Teoria lucrarii mele este foarte bine pusa la punct, iar perspectivele din care tratez umorul nu defaimeaza in niciun fel mesajul teologic. Interventiile umoristice au foarte multe efecte si multi dintre monahii zilelor noastre stiu asta. Eu am avut nevoie de cateva nume. Vreau sa sublinize faptul ca discursul religios se refera atat la textul sacru, cat si la textul predicilor. In predica, oratorul este liber sa se foloseasca de mijloace lingvistice, care sa inlesneasca asimilarea notiunilor expuse. Si, asa cum se spunea mai sus, descretirea fruntilor poate avea acest efect...
|
La adresa aceasta(
http://www.filocalia.ro/referat/12/Rasul ) vei găsi o înșiruire a efectelelor deșarte ale râsului la fel ca și originea lui, așa că ceea ce prezinți tu că ar fi lucrarea ta nu are legătură cu umorul, ci presupune un limbaj cultivat și un spirit oratoric elevat, care trezesc admirația, nu râsul; atat la textul sacru, cat si la textul predicilor umorul pervertește, iar spiritul oratoric înnobilează.
Poate ar fi bine să faci o diferențiere între aceste două aspecte ale temei lucrării tale ca să nu rezulte confuzii și discuții neprincipiale.
P.S. Între subiecte fără nicio relație, umorul face legături surprinzătoare care stârnesc râsul.