Ceea ce încercam să transmit în mesajul pe care l-ai comentat mai înainte este faptul că a fi ortodox nu înseamnă a gândi prin delegaţie, ci a trăi după învăţătura Bisericii, ca mădular viu al ei, şi gândind cu propria minte, dar în permanenţă verificare, confruntare cu experienţa Bisericii, a sfinţilor. Însă Dumnezeu ne-a făcut şi ne vrea liberi, nu ne cere să repetăm dogmele ca pe nişte formule fixate, ci să le transpunem în viaţă.

A gândi cu prorpia minte reprezintă şi un risc, dar şi o necesitate. Poţi să te rătăceşti, într-adevăr, dacă eşti mândru şi ţii neapărat să fii original. Deci cugetarea trebuie făcută cu rugăciune şi cu smerenie, în ascultare de Biserică. Însă ea trebuie să existe, căci altfel nu suntem vii şi nu vom putea transmite nişte adevăruri vii, ci doar literă moartă, care nu va convinge pe nimeni.

„Vântul suflă unde vrea” (Ioan 3,9) poate fi tradus şi ca „Duhul suflă unde vrea”, după părintele Bartolomeu Anania (pnevma = vânt, duh). Cât despre interpretare, nu spunem noi „Duhul Adevărului, Carele pretutindenea eşti şi toate le plineşti”? Deci mai mult că nu ştim unde nu este: ştim că este pretutindeni. Numai să vrea omul să-L primească.