Am auzit mulţi preoţi îndemnând credincioşii să facă misiune. Adică să-şi manifeste credinţa între cunocsuţi - în familie, la serviciu, oriunde au prilejul. Dar această misiune nu trebuie să fie o propovăduire cu orice preţ a cuvântului Evangheliei, ci o mărturisire cu întreaga viaţă trăită, aşa încât oamenii să recunoască lumina lui Hristos în credinciosul mărturisitor. Altfel nu va putea convinge, şi se va afla înşirând cuvinte goale, lipsite de putere.

Deci mărturisirea nu trebuie făcută mergând din uşă în uşă, ci pocăindu-te, curăţindu-te şi luminându-te pe tine însuţi (prin lucrarea harului). Iar cei care au făcut aceasta în viaţa lor, măcar de au plecat şi în pustie, n-au putut rămâne ascunşi, ci lumina de care s-au învrednicit de la Domnul (care nu poate fi ţinută sub obroc) a atras multe suflete însetate.
În acest fel, suntem datori, într-adevăr, să-L mărturisim pe Domnul, şi să ne temem de nu o vom face cu viaţa noastră.