[tikkun_olam]

Îmi cer iertare pentru o anumită afirmaţie şi aş vrea să rectific pentru a nu induce chiar fără voia mea în eroare. Doar după ce am scris postarea m-am uitat peste o carte din care citisem mai demult; Sfântul Simeon Noul Teolog nu a susţinut că Tatăl şi Fiul ar copurcede pe Duhul, aşa cum eronat am scris, ci că Tatăl "purcede" atât pe Fiul cât şi Duhul.

Mulţumesc celor care au încercat nişte răpunsuri, însă nu au răspuns la îndoiala principală de care vorbeam în postarea anterioară, anume dacă "odihna" Duhului în Fiul sau "strălucirea" Duhului din Fiul are sau nu o valoare constitutivă pentru ipostasul dumnezeiesc al Duhului în sânul Sfintei Treimi (cu alte cuvinte dacă Fiul are sau nu un rol "genetic" pentru fiinţa şi ipostasa Sfântului Duh, pentru că mie aşa mi se pare, fără a vrea nepapărat să "fac o dogmă" din asta). Când vorbeşte despre raporturile dintre Tatăl şi Fiul, Sfântul Chiril de Alexandria vorbeşte şi despre strălucirea Fiului din Tatăl, ori această strălucire este de fapt naşterea din fiinţa Tatălui a Fiului Celui de-o-fiinţă cu El; când se vorbeşte despre strălucirea Duhului din Fiul nu înţeleg de ce nu poate fi luată în considerare că această "strălucire" ar putea semnifica chiar strălucire fiinţială şi ipostatică aşa cum Sfântul Chiril înţelegea strălucirea Fiului din Tatăl. De aceea am şi spus că mi se pare că Stăniloae credea într-o formă mascată de Filioque, chiar dacă în mod formal respingea Filioque. Cred deci că problema pe care am ridicat-o este una serioasă şi că poate fi luată în mod serios ca subiect de cercetare şi interogare dogmatică, şi în mod special de către ortodocşi.

Ioanna, faptul că Duhul însoţeşte Fiul nu exclude că şi Fiul ar putea avea o contribuţie la "constituirea" fiinţială şi ipostatică a Duhului, iar dacă ar avea asta nu ar însemna vreo dualitate de cauze în dumnezeire pentru că şi Fiul este din Tatăl, prin urmare şi dacă Fiul ar avea vreo atare contribuţie, nu s-ar afecta în mod real monarhia Tatălui de care vorbesc Scripturile şi Sfinţii Părinţi. Deşi unii ortodocşi pretind că la primele două Sinoade Ecumenice s-ar fi rezolvat problemele dogmatice trinitare, totuşi este evident, şi sunt şi alţii, chiar ortodocşi, care au remarcat că raporturile dintre Fiul şi Duhul în Sfânta Treime nu sunt clarificate (în ceea ce îi priveşte pe răsăriteni), şi poate nu sunt clarificate tocmai din teama nejustificată de a nu ajunge la o formă de filioque. Mie această teamă sau reticenţă mi se pare nejustificată, iar "odihna" Duhului în Fiul sau "strălucirea" Duhului din Fiul nu tăgăduiesc contribuţia Fiului la "constituţia" fiinţială şi ipostatică a Sfântului Duh, cel puţin nu din punctul meu actual (dar nu definitiv) de vedere.