Citat:
În prealabil postat de FlaviusM
Deci evenimentele din 1948 au constituit o uniune liber consimtita?
|
Desigur. Biserica Ortodoxă din Ardeal, în frunte cu episcopul ei legitim, cu aprobarea întregului Capitlu și întărirea protopopilor și preoților reuniți în Sinodul de la Alba Iulia, a cerut unirea cu Biserica Romei. Actul unirii, datat 7 octombrie 1968, a fost semnat de episcopul român Atanasie Anghel, de 38 de preoți și de 2270 de preoți.
Unirea nu a fost văzută cu ochi buni de Dieta Transilvaniei, dominată de protestanți, precum și de ortodocși, dușmanii românității dintotdeauna, alarmați de slujbele în română. Iată ce scria patriarhul Ierusalimului, Dositei, lui Atanasie Anghel, chiar cu prilejul hirotonirii lui întru episcopat, de către Mitropolitul Teodosie:
"Trebuie, arhieria Ta, slujba bisericei, adecă Octoihul, Mineele și alte cărți, ce se cântă duminicile și sărbătorile și slujba de toate zilele să te nevoiești cu deadânsul să se citească toate pre limba slovinească sau elinească, iară nu românească sau într-alt chip."
Imediat după Unire, catolicii români încep, așadar, a fi persecutați. În aceste condiții, unii își pun problema recăderii în schismă. Atunci, în septembrie 1700, tot la Alba Iulia, străveche vatră de românism și latinitate transilvană, are loc un al doilea Sinod, la care, de astă dată, participă și credincioși, reprezentați de câte 3 delegați de fiecare sat. Noul Sinod a întărit cele hotărâte de Sinodul de dinainte cu doi ani, arătând tuturor voința românilor. Chemat la Viena să dea explicații, arhiepiscopul Atanasie Anghel se menține pe poziții. În ciuda oricărei presiuni, românii nu renunță la unire. Târziu, după câteva decenii, ortodocșii încep o contraofensivă și, prin elemente fără nicio legătură cu neamul românesc, reușesc să rupă, mai întâi, câteva parohii, apoi, cu timpul, să impună un episcop, de regulă sârb. Numai foarte târziu, în anul 1948, au reușit ortodocșii, sprijiniți tot de slavi, de astădată ruși din armata de ocupație, să pună cu botul pe labe voința românilor: în luna octombrie a acelui an, Biserica Greco-Catolică este desființată. Toți cei 6 episcopi ai ei refuză să intre în schismă și preferă închisoarea și moartea. Sunt numiți, clandestin, alți 6 episcopi în locul lor, care au fix soarta primilor. Biserica va subzista, totuși, în clandestinitate, print-un foarte mic număr de preoți și credincioși, o anumită relaxare existând începând cu anii 70, când Securitatea mai închidea ochii aflând de Liturghii făcute prin apartamente de bloc. Ieșirea la lumină a început odată cu 1990. Astăzi, Biserica este în faza de a-și recupera credincioșii și lăcașurile. Merge greu, dar nici Roma nu s-a construit în 3 zile.