[delia31]

În prealabil postat de osutafaraunu

N-am cerut un răspuns (replică), ci probe scripturistice în sensul celor afirmate chipurile de Hristos. Ştiu, repet insistent aceeaşi cerere, însă eu ca şi creştin consider Cuvântul lui Hristos chiar Cuvântul Său, nu cuvântul oamenilor (părinţi bisericeşti, sinoade şi teologi).

„Pe bune” a zis Hristos, nu ”chipurile”: „Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor”.
Dvs. sunteti cel care trebuie sa demonstrati ca Hristos s-a referit la sincope si pauze de non-relatie, in conditiile in care cuvintele Lui sunt clare: „Eu sunt cu voi, pana la sfarsitul veacurilor”, in sensul ca nu va parasesc nici o clipa.

Dvs. sunteti cel care trebuie sa explicati cum de Hristos isi incepe aici comuniunea in Duh cu duhul omului, insa la moartea omului, si-o intrerupe, iar la Parusie o reia din nou, ca si cum Dumnezeu are nevoie sa astepte pana la Parusie ca sa-si continue comuniunea de iubire cu cei ce Il iubesc, inceputa inca pe pamant.
In conditiile in care Dumnezeu e in afara legilor timpului si nu e supus asteptarii.

Dvs. sunteti cel care trebuie sa demonstrati ca Hristos are o relatie cu intermitente, ca El intra in non-comuniune chiar si cu sfintii, in fiinta carora S-a salsluit.

Dvs. sunteti cel care trebuie sa explicati de ce Hristos nu mai vietuieste in duhul unei fiinte ca apostolul Pavel, cel care in timpul vietii a zis „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine”.
Care e sensul, motivul, logica, pentru care Hristos a intrat in non-relatie cu sfantul Pavel si cu cei ce au inceput o comuniune de iubire cu El?