Aşadar au apărut polemici vii între adepţii practicării avortului şi adversarii lui. Ele au loc în jurul a câteva idei principale, pe care le vom prezenta în continuare.

Prima se referă la faptul că proavortiştii declară că fătul nu este om, deoarece nu are viaţă proprie, nu este o persoană umană, doar o aglomerare de celule. Afirmaţia are un caracter generic: sub semnul ei se regăsesc toţi partizanii avortului. În acest sens o vom cunoaşte pe cea a lui Judith Javis Thomson [2] care apare drept emblematică pentru mentalitatea pro-avort. Autoarea, profesoară de filozofie, respinge argumentele creştine referitoare la faptul că „fetusul este o fiinţă umană, o persoană încă din momentul concepţiei”. Convingerea lui J. J. Thomson este fermă „Un ovul tocmai fertilizat, o colonie de celule tocmai implantată, nu este o persoană mai mult decât este ghinda de stejar” [3].

Contraargumentul creştin faţă de o asemenea gândire pozitivistă este nuanţat dar ferm. În primul rând, comparaţia dintre ghindă şi ovulul uman este cel puţin deplasată. Una este fiinţa omului şi alta ce a stejarului (dacă poate fi vorba de o fiinţă a stejarului). În al doilea rând, contraargumentele creştine pot veni chiar din domeniul ştiinţei. Cercetările ştiinţifice contemporane confirmă teologia şi viziunea creştină cu privire la viaţa copilului nenăscut. Cu mulţi ani în urmă medicii din SUA susţineau că viaţa fătului începe după împlinirea a 12 săptămâni de la momentul conceperii.

Astfel, medicul american ginecolog Bernard Nathanson, fost director al unei clinici speciale de avorturi, care în decursul a doi ani a întreprins 60000 de avorturi folosind cele mai moderne mijloace tehnologice (ultrasunete, examinarea electronică a inimii fătului) a ajuns la concluzia că „fătul este fiinţă omenească separată, cu toate caracterele personale specifice” [4] .

Pentru fundamentarea concluziilor sale, Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete a avortului unui făt de 12 săptămâni. Video-caseta înregistrată, care poartă titlul „strigătul mut” dovedeşte că:

• fătul presimte ameninţarea instrumentului ucigaş al avortului;
• manifestă perceperea pericolului care reiese din următoarele acţiuni;
• se mişcă într-un mod violent şi agitat;
• cresc bătăile inimii de la 140 la 200 pe minut;
• deschide gura larg ca într-un „strigăt mut”.

Astăzi concluziile lui Nathanson au fost depăşite de medicina nucleară care constată că:

• la 18 zile de la concepere se face simţită bătaia inimii fătului şi se pune în funcţiune sistemul circulator;
• la 5 săptămâni se văd clar nasul, obrajii şi degetele fătului;
• la 6 săptămâni începe să funcţioneze sistemul nervos, se distinge clar scheletul şi începe să funcţioneze stomacul, rinichii şi ficatul fătului;
• la 7 săptămâni se fac simţite undele encefalice, micuţul copil are toate organele interne şi externe definitiv conturate;
• la 10 săptămâni copilul nenăscut are toate caracteristicile pe care le vedem clar la copil după naşterea sa.

În acelaşi fel s-au pronunţat şi alţi mulţi doctori şi specialişti în astfel de probleme din diferite ţări. Concluziile medicului Ernest Hampt, dintr-un studiu moral, sociologic şi biologic foarte documentat, sunt definitorii pentru cei ce se opun avortului clasificându-l drept crimă cu premeditare. El afirmă: „ovulul fecundat nu este o simplă masă celulară fără caractere specifice. El nu este în acest stadiu nici fărâmă de viaţă botanică, nici măcar embrionul mediului biologic de viaţă. Este pe deplin şi absolut viaţa unei existenţe umane. Şi are atâta viaţă cât are un nou născut, copilul de grădiniţă, adolescentul şi adultul. Prin urmare, prin avort se omoară viaţa omenească, existenţa omenească, chiar dacă se află în stadiul cel mai de început”.
[...]