Citat:
În prealabil postat de VladCat
Uite Daniel, care era intrebarea mea, care poate a fost prea vag exprimata in contextul primului meu post:
Parintii spun sa iti amintesti pacatele dar aceast lucru presupune multe imagini(chipuri de persoane, locuri etc.) care imprastie gandirea si pot chiar sa reactiveze patimi (manie, slava desarta etc.). Care e solutia pentru a asculta sfatul parintilor dar a te feri totusi de imagini vatamatoare ?
|
Aha, e si pentru mine mai clar acum...
Parintele Paraian a fost intrebat odata ceva asemanator si el spunea ca intelege acest lucru prin faptul ca pocainta se face cu fata spre viitor, nu spre trecut, prin inlocuirea pacatului prin virtute. Adica nu stai sa plangi in pat si sa iti amintesti cat de pacatos ai fost, ci iti lucrezi mantuirea, la modul practic. De exemplu: ai fost hot, sa zicem. Nu incepi sa plangi si sa iti amintesti cate case ai furat, ci parasesti furtul, te faci om cinstit, care castiga din munca lui, in prima faza, adica intri in normalitate. Apoi inlocuiesti pacatul cu virtutea: devii om milostiv si din ce castigi cinstit, le dai si altora. In loc sa furi, faci milostenie. Asa vedea lucrurile, concrete si in viata practica. Pana aici a fost par. Paraian.
Cum a facut Zaheu adica, nu a stat sa isi aminteasca pacatele, ce si cum a furat, cand, cui, cu cine.... ci imediat a facut ce trebuie: s-a pocait (a recunoscut ca e pacatos) si-a reparat greselile facute (da de patru ori inapoi ce a furat de la altii) si s-a angajat pe calea milosteniei, virutea opusa pacatului (isi da jumatate de avere saracilor). Deci felul de a arata ca te-ai indreptat este cel practic, nu cel teoretic, mental. Pocainta se vede in fapte, nu in ganduri, imagini sau vorbe. Tu (nu ma refer neaparat la tine) poti sa iti imaginezi ca te-ai pocait, ca iti pare rau pentru pacate, dar daca faptele pe care le faci iti dovedesc contrariul, inseamna ca e ceva putred si, de fapt, nu esti cum te crezi. Adica degeaba zici vai, ce pacatos sunt eu, daca nu ajungi sa te indrepti! Pentru ca nici pocianta nu e scop in sine, ci mijloc (asta am spus-o de la mine, se poate ca altii sa aiba alte pareri).
De altfel, si la spovedanie se marturisesc pacatele, nu si imprejurarile sau persoanele. Daca ceea ce te preocupa nu e doar o curiozitate intelectuala, ar trebui sa te sfatuiesti cu duhovnicul, repet.
Edit: am vazut ce exemple ai dat. Problema este ca noi suntem in lume, sunte mireni, nu suntem calugari, pustnici. Avem alte datorii. Si tot par. Paraian spunea ca minusurile calugarului sunt plusurile mireanului si invers, minusurile mirenilor sunt plusurile calugarilor. Fireste ca un hot care se pocaieste si se duce in pustie nu are ce face altceva acolo decat sa isi planga pacatele, caci nu poate nici munci cinstit, nici nu are cui sa faca milostenie, nu are cui sa ii repare greselile... Dar noi traim printre oameni si printre oameni trebuie sa ne lucram mantuirea.