O, frate Vlad, bine ca spusesi acestea!
Pai, dupa mine, uite ce-am de zis:
a) in meseria mea avem de-a face des cu oameni care se framanta in ganduri, se muncesc ei pe ei insisi, pentru raul pe care cred ca l-au facut altora (nu conteaza ca de multe ori chiar l-au facut, cu adevarat, conteaza ce crede omul, gandurile sale exista in el, cu ele lucreaza). Din aceste regrete intoarse pe toate fetele, din muncirea asta de sine, ies: sentimente intense de autoinvinovatire pana la intensitate clinica, ganduri de autodevalorizare fara speranta, imagine de sine negativa exagerata si fara suport real, trairi de angoasa, spaima, anxietate, panica, intentii de autopedepsire pana la mutilare corporala etc. Iese si insingurare, autoblocarea sentimentulu de comuniune, scaderea energiei, tulburarea instinctelor etc. O intreaga debandada. Omul e deja in una sau alta din formele depresiei sau face alte tulburari asociate. In plus, ca sa se mai linisteasca pe plan emotional, si sa isi mai faca curaj, incepe sa se inchipuie plin de valoare (in mod compensator pentru busiturile pe care si le trage singur in mod lipsit de discernamant), sa consume diverse substante (alcool, droguri etc.), sa caute indulcitori de tot felul, devine patimas etc. Toate sunt de la gandurile de autosabotare, pedeapsa, vina. Ar fi muuuulte de spus. Rezultatul e insa unul singur: inca un pacient psi. Urmeaza mult chin, cheltuiala de tot felul, rezultate discutabile...
b) Dar toate acestea sunt forme de tulburare care au in spate manifestari ale mandriei. El omul, singur in forul sau interior, unde troneaza un judecator implacabil, dur, nemilos, foarte exigent in plan moral, un dumnezeu intransigent poate mai cumplit decat dumnezeul iudeilor din V.T., el biciuieste si schilodeste persoana in cauza. Iata: un eu mandru, pedepsitor, arogant. Birrrrr!
Iata pe scurt cam ce ne aduce "lumea", pe care o pupa-n cur toti inselatii, care se mai si cred crestini, da, da, asa si chiar mai rau stau lucrurile, sa fiu iertat...
c) Cu totul altfel este atunci cand omul isi trece toate judecatile despre sine si despre lume prin "sita" ganduilor la Hristos. Cand Domnul este judecatorul nostru, cand Domnul ne conduce din Biserica Lui, atunci avem acolo orice, dar nu pedeapsa care duce la deznadejde. Domnul e puternic, e bun si milostiv, e iubitor. Domnul iarta, invata, lamureste, insufleteste, bucura, aduce pacea etc.
Gandul permanent la Domnul ne scuteste de mizeriile depresiei si pune franta pe genunchi mandria. Gandul indragostit si smerit, se-ntelege, adica, in fond, rugaciunea. In fine, pentru diferente mai fine, a precizat deja sora Dobrin cele doua modalitati distincte de raportare la Hristos, in postarea de mai sus.