Sa nu va suparati pe mine, dar cand vad astfel de threaduri ma gandesc ca multora le lipseste simtul realitatii.
Adica am rezolvat patimile comune: lacomia, desfranarea, fumatul, mania, lenea si lipsa de ravna.. Si au mai ramas de cucerit culmile duhovnicesti.
Pai cati au trecut de ABC?
Cati mai privesc filme la tv (si sa vezi scene "sexy", provocatoare, care acum apar in toate filmele..este tot desfranare; sa participi la barfa politica.. E tot barfa etc...), cati se roaga cum si cat se cuvine? Cati traiesc clipa de clipa ca si cum ar fi in fata lui Dumnezeu si a cetelor ceresti (caci cu adevarat suntem). Cati nu cauta mancare buna sau haine frumoase? Etc...
Dumnezeu nu poate fi inselat cu straduinta unei "duhovnicii" luate ca o crestere personala (in spiritul psihologiei contemporane). Ca in credinta nu se cuceresc lucrurile prin ambitie, ci se dobandesc numai si numai prin renuntare.
Citat:
Abordarea gresita ce se afla la extrema opusa este una care ar putea fi numita falsa spiritualitate. Pe masura ce traducerile cartilor ortodoxe despre viata duhovniceasca devin tot mai disponibile, si un vocabular ortodox de lupta duhovniceasca pluteste tot mai mult in atmosfera, apare un numar crescand de oameni ce vorbesc despre isihasm, Rugaciunea lui Iisus, viata ascetica, stari inalte de rugaciune si de cei mai inaltati Sfinti Parinti ca Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama si Sf. Grigorie Sinaitul. Este foarte bine sa fim constienti de aceasta parte cu adevarat inalta a vietii duhovnicesti ortodoxe si sa ii veneram pe marii sfinti care chiar au trait-o; dar daca nu avem o constienta foarte realista si foarte smerita a cat de departe suntem de viata isihasta noi, toti cei de astazi, si cat de putin pregatiti suntem chiar si sa ne apropiem de ea, interesul in ea va fi doar inca una din exprimarile universului nostru de plastic [artificial], centrat asupra sinelui. „Generatia-eu devine isihasta!” - este ceea ce incearca unii sa faca astazi; dar in realitate adauga doar un joc nou numit „isihasm” atractiilor Disneyland-ului (…)
Voi mai accentua inca o data ca ambele extreme trebuie evitate – atat desertaciunea lumeasca cat si super-spiritualitatea - dar aceasta nu inseamna ca nu ar trebui sa avem o constiinta realista a cerintelor legitime pe care ni le ridica lumea, sau ca ar trebui sa incetam a respecta si a primi povatuirea marilor Parinti isihasti si a folosi rugaciunea lui Iisus noi insine, pe masura propriilor stramtorari si putinte. Trebuie doar sa fie la nivelul nostru, aici, jos, pe pamant. Ideea este – si este una absolut necesara supravietuirii noastre ca si crestini ortodocsi in ziua de azi – ca trebuie sa constientizam situatia noastra ca si crestini ortodocsi astazi; trebuie sa constientizam cu profunzime ce fel de timpuri traim, cat de putin stim si simtim cu adevarat Ortodoxia, cat de departe suntem nu doar de sfintii vremilor de mult trecute, ci chiar de crestinii ortodocsi obisnuiti de acum o suta de ani sau chiar de acum o generatie, si cat de mult trebuie sa ne smerim doar ca sa supravietuim ca si crestini ortodocsi in ziua de astazi.(…)
|