Citat:
În prealabil postat de Erethorn
Culmea este că se aduc argumente din Psalmi, când Psalmii au fost scriși pentru a fi cântați în acompaniament de instrumente muzicale.
|
Arta preeminentă la vechii evrei a fost muzica. Preferința pentru muzică poate fi observată la evrei până în ziua de astăzi. Știați că Einstein a fost un violonist care își depășea cu mult condiția de amator ? Copiii evreilor studiau muzică în fiecare zi, cam cum se face azi cu matematica. Iar Palestina a fost una dintre puținele țări în care învățământul era general în antichitate, adică TOȚI copiii mergeau la școală.
Nu este mai puțin adevărat că, atunci când vroiau să fie foarte lirici, când "cântau de jale", evreii cântau numai din voce, lăsând instrumentele la o parte. Știm asta, inclusiv dintr-un...psalm. Acela care, prin meritul formației BoneyM, a ajuns superhit: "La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns când ne-am amintit de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre".
Să fie acesta un motiv pentru care litrughiile bizantine par mai triste, însuși termenul de "a psalmodia", sugerând cântec de jale ? În direcția aceasta, se fac, în prezent, în Biserica Greco-Catolică exagerări. Episcopul nostru (care, ca formație, este...liturgist !) a introdus cântări pe nas, în manieră ortodoxă, spre mirarea și consternarea generală. În prezent, stilul acesta hiperbizantinizant, imprimat de episcopul de București, coexistă cu stilul latinizant, mai evident în Eparhia de Maramureș. Dar, îmi spun, poate că fiecare episcop ascultă de un impuls pastoral venit de sus: poate că muntenilor le spune mai mult o melopee, pe când ardelenilor le spune mai mult maiestatea unei orgi. La urma urmei, nu este minunat că sunt atâtea feluri de a-I cânta Domnului ?