Citat:
În prealabil postat de iustin10
Peste tot am afirmat doar ca Hristos este in toti oamenii ,si se arata deslusit in cei ce iubesc din toata inima si fac bine celorlalti. Daca eu sunt ne-crestin pentru asta ...as vrea sa stiu atunci ce nmai inseamna sa fii crestin? Daca principala porunca a Mantuitorului vi se pare de o importanta secundara,doar pentru ca pe acel om nu scrie credincios,dar nu va uitati in sufletul lui,atunci v-as sfatui eu sa va intoarceti la izvoarele simple ale credintei .
Credinta nu se masoara in vorbe , ci in puterea de a iubi .Intai pe oameni ,si de abia apoi pe Dumnezeu . Daca nu sunteti in stare sa iubiti un om simplu ,cu inima deschisa ,pentru ce face el,si nu atat pentru ce zice , si va repeziti sa ii puneti eticheta credintei sau necredintei sale, atunci cum veti putea intelege frumusetea umana ,si cum veti putea vedea chipul lui Hristos in aproapele cazut de langa voi ?
Ceea ce deruteaza la mine este ca pun pe primul plan iubirea si incep cu iubirea de oameni .Dar asta nu inseamna nicidecum ca nu trebuie sa ii urmeze iubirea de Hristos,si prin El,iubirea de Dumnezeu . Unul de alta religie se va opri la stadiul iubirii de oameni,si Dumnezeu il va mantui pentru asta. Dar un crestin,si mai ales un ortodox,nu se va opri niciodata doar la a iubii oamenii ,ci ,in toti oamenii va vedea pe insusi Dumnezeu-Omul.Si va multumii lui Dumnezeu pentru fiecare om care ii este scos in cale.
Nu incercati sa sariti direct la lucrurile inalte , ci incercati sa treceti mai intai prin stadiul simplu ,dar obligatoriu , al iubirii de ceilalti in tot ceea ce faceti, si apoi inima dv va prinde aripi ,pentru a putea iubi pe Dumnezu din toata inima
|
Frumos expus. Aici inteleg ca va referiti la faptul ca Hristos lucreaza in om pe mai multe directii sau cai. Una din directii este pe calea ratiunii, a mintii. Omul asculta cuvantul si argumentele si mai apoi se convinge de adevar si incepe sa creada. Dar exista, intr-adevar si o alta cale, aceea a inimii. Hristos pregateste mai intai inima omului, daca ratiunea se incapataneaza sa nu accepte cuvantul si dupa ce inima se deschide atunci picura si cuvantul. Asa a fost la mine, mai intai Domnul mi-a lucrat inima, fara ca eu sa stiu si fara sa am cel mai mic aport, iar atunci cand am ascultat un crestin adevarat, i-am simtit intai iubirea ce se revarsa din inima lui mare si care rezona cu ceea ce se gasea in inima mea. L-am gustat pe Domnul intai cu inima si am vazut ca "bun este" si abia apoi L-am primit si in mintea mea cea indaratnica. Exista, insa, o problema cand se merge pe calea cealalta, a mintii, si aceasta problema e ca inima sa nu se deschida si acel om sa accepte credinta doar cu mintea, sa fie un foarte bun cunoscator al teoriei, al dogmelor, al canoanelor, al tipicoanelor si totusi, vorba aceea "tipic, tipic si la inima nimic", sa nu ramana decat la stadiul de carturar. E bine sa ne ferim de acest lucru si sa nu ezitam sa ne deschidem inima ca sa-l primim si pe aproapele in ea, caci atunci pe Hristos primim.
Har, smerenie si jertfa de sine.