[CelMandru]

În prealabil postat de VladCat

Ce faceți atunci când simțiți începutul ăla de disperare și nu puteți să vă rugați, nu puteți să vă ocupați cu activități ce presupun efort intelectual ? (citit, studiat etc.)...mă refer la momentele alea când te ții cu dinții să nu cazi. Eu de regulă am o activitate foarte haotică în acele clipe care se rezumă propriu-zis la a aștepta să treacă criza. Înainte mai încercam să caut compania unuia sau a altuia în astfel de momente, dar am observat că iese nasol așa încât acum strategia se rezumă doar la așteptare. Vroiam să văd dacă aflu pe aci vre-un obicei mai ziditor. Amintesc că de rugăciune sau lectura celor sfinte nu se pune problema în momentele respective.

Cum au spus şi fraţii, mai sus, ai ales un subiect execelent. Cred că la un moment dat în viaţă toţi ne-am confruntat cu astfel de situaţii.

Într-adevăr îndelungă răbdarea este calea de ieşire. Dar răbdarea nu este totuna cu aşteptarea. Răbdarea adevărată, în Hristos, este aceea în care nu cârteşti un singur cuvânt împotriva lui Dumnezeu, în care îţi neglijezi total voia şi logica ta, şi laşi totul în mâinile Domnului. Bineînţeles că, puţini dintre noi sunt aceia care reuşesc asta, şi atunci când suntem învadaţi de cohorte de gânduri depresive suntem predispuşi la a sta de vorbă cu ele, şi astfel le oferim posibilitatea să ne cotropească mintea cu totul. Şi cum de la minte pleacă totul, o dată cotropiţi suntem lipsiţi total de apărare şi capitulăm, transformându-ne în nişte marionete ale necuratului.

Lăsând la o parte soluţiile expuse de ceilalţi fraţi, care sunt eficace, de altfel, dar valabile numai de la caz la caz, eu cred cu tărie, că singura soluţia este Sfânta Rugăciune.

Frate drag, rugăciunea nu presupune efort intelectual. Dintre zecile de gânduri pe care le ai, unul singur este de ajuns să-l îndrepţi către Dumnezeu. "Doamne" e de ajuns să spui în gând, sau cu voce tare. Dacă ai simţit că Domnul este singurul tău ajutor, că El este Tatăl ce te iubeşte cum nu eşti în stare să-ţi închipui, că eşti atât de păcătos că nici o simplă rugăciune nu poţi să spui, că eşti atât slab dar cauţi să iei un gram de putere de cel Preaputernic, că totul se întâmplă pentru îndreptarea ta, că eşti dispus să tai şi puţin din moţul mândriei tale care îţi orbeşte discernământul, atunci ai spus cea mai mare rugăciune printr-un singur cuvânt. Nu este uşor să faci asta, dar nici imposibil, că Dumnezeu nu a lăsat rugăciunea doar marilor trăitori, pustnici, sfinţi şi alţi cuvioşi, a lăsat-o pentru tot omul. Indiferent cât de prost, ticălos şi disperat este.

De aceea Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat, ca în vremurile de pustiire, să fim deprinşi cu rugăciunea, cu gândul către Dumnezeu. Nu trebuie să citeşti biblioteci întregi de cărţi şi tratate de teologie, ci îţi trebuie doar niţică dorinţă de a te apropia de Dumnezeu. Ai liberul arbitru, da? Dar de la Dumnezeu, nu uita. Păi fă ceva cu el, nu-ţi bate joc. Propune-ţi să schimbi ceva. Propune-ţi să te îndrepţi cu adevărat ca şi când viaţa ta depinde de asta în orice moment, nu aşa ca un experiment superficial. Dacă ştii că de la minte pleacă totul, atunci pune mâna şi vindec-o, administrându-i cât de des acest medicament al rugăciunii. A te ruga neîncetat înseamnă a pomeni numele cel Sfânt al Domnului în toată vremea. Că n-o să fii în stare să spui 24 din 24 este foarte probabil, dar tot o să-ţi obişnuieşti mintea cu Dumnezeu. O să-ţi fortifici treptat sistemul de apărare împotriva gândurilor necurate, care de venit vor veni tot timpul...nu-ţi vor da pace toată viaţa. Aşa că nu mai sta cu mâna în sân...şi pune-te pe treabă! Străduieşte-te, că Dumnezeu vede că vrei şi o să te ajute!

Nu-i aşa greu doar să rosteşi rugăciunea minţii. De simţit cu adevărat, o să ajungi când o să rânduiască Maica Domnului. Tu fă-ţi datoria şi spune-o. Şi un copil poate s-o repete dacă-l înveţi...

Iată nişte cuvinte de mare folos, culese din "Hrană duhovnicească" (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul), pe care, te rog îngăduie-mi să le expun, deşi poate nu le găseşti relevante sau nu este ceva nou pentru tine, dar nădăjduiesc că merită citite sau recitite, de către noi toţi:

<<Nu este altă armă mai puternică în cer şi pe pământ decât chemarea cea sfântă a Domnului nostru Iisus Hristos.

Când rostim începutul acestei rugăciuni, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu", atunci noi mărturisim în scurt toate tainele Credinţei noastre, căci, (după cum spun unii dintre Sf. Părinţi) aceste cuvinte cuprind în ele toată Sf. Evanghelie pe scurt.

Acestea sunt cele cinci cuvinte, despre care pomenşete Sf. Apostol Pavel în cartea cea către Corinteni, unde zice: "Voiesc mai bine cinci cuvinte cu mintea, decat zece mii de cuvinte cu limba". Pentru aceasta şi Rugăciunea lui Iisus se mai zice şi "Rugăciunea minţii".

Iar când rostim şi celelalte cuvinte din Rugăciunea lui Iisus, adică: "miluieşte-mă pe mine, păcătosul", atunci noi mărtusrisim nevrednicia şi josnicia noastră, cerând de la Domnul milă, căci dacă avem mila Lui, atunci toate cele bune le avem.

Deci, rugăciunea aceasta curpinde în sine şi mărturisirea Credinţei şi cererea noastră de mântuire.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa) şi Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa).>>

<<...se cuvine să nu luăm seama ca nu cumva să primim sfaturile cele vătămătoare de suflet ale vicleanului, care în tot chipul se străduieşte să ţină mintea noastră departe de Dumnezeu...

Însă omul cel râvnitor face deopotrivă. El se străduieşte în tot chipul să-şi ţină mintea unită cu Dumnezeu, ferindu-se să primească şi să rumege cugetele cele viclene, pe care diavolul, ca un zugrav prea meşter ce poate închipui toate, le plăsmuieşte în inima noastră făcând închipuirea patimilor, alteori arătând chipurile păcatului, iar alteori zugrăvind diferite persoane şi feţe în minte...

...Unde se află omul cu trupul, acolo să aibă silinţă să-şi adune mintea. Să fie străjer aşa de treaz, încât să nu dea voie la nici un gând străin să pătrundă între inima lui şi pomenirea cea prea folositoare de suflet a lui Hristos.

Dacă cumva din nebăgare de seamă s-ar întâmpla a se strecura vreun cuget viclean, care s-ar pune zid între inimă şi şi pomenirea lui Hristos, atunci se cuvine a alerga cu sârguinţă către Domnul şi a striga către El, ca venind, să izgonească gândul care tulbură mintea.

De asememea, dacă vreodată diavolul ar răpi mintea şi ar căpăta învoirea ei, atunci este nevoie ca cel ce s-a răpit să nu zăbovească în această uimire înşelătoare şi în nevoire, ci degrabă să se sârguiască a se slobozi din aceasta, ca nu cumva învoirea aceasta a minţii să-i fie socotită ca un păcat înaintea lui Dumnezeu, la ziua Judecăţii, când Judecătorul a toate cunoscător, va descopri, cugetările cele ascune ale inimilor omeneşti.

...fraţilor, iubitori de Dumnezeu, îndeletniciţi-vă totdeauna la această rugăciune şi fiţi cu răbdare pentru Domnul, până când veţi dobândi mila şi îndurările Lui. Să nu cereţi alta nimic decât mila Lui cea nemărginită şi aceasta este de ajuns pentru mântuirea voastră.

Însă cerând de la Dumnezeu mila Sa, strigaţi cu inimă înfrântă şi smerită, de dimineaţa până seara şi, de este cu putinţă şi toată noaptea, zicând neîncetat: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi"...>>