Citat:
În prealabil postat de VladCat
Cred că v-ați ales tare greșit cuvintele. Cum ar fi posibil să îi jertfim lui Dumnezeu o patimă, adică ceva necurat, un viciu? Tocmai de aia ne rugăm să ne curețe de patimi, pentu că jertfa nu poate fi decât curată, iar atâta timp cât nu suntem curățiți de patimi nu ne putem jertfi pe noi înșine fiindcă suntem necurați. Deci eu cred că de jertfă nu se poate vorbi decât după despătimire....până atunci e vorba doar de rugăciune pentru pocăință, pentru întoarcerea la Dumnezeu. Și după despătimire, tot rugăciunea ma gândesc că stă la baza jertfei fiindcă Mântuitorul a spus clar că nu putem face nimic fără El.
|
Nu. Dorina de fapt spunea ca omul isi "taie voia" pe altarul credintei, nicidecum fiindca ii inchina lui Dumnezeu viciul si patima.
Totusi eu spuneam in mesajul anterior: "Omul, prin sedinte indelungate la psiholog, poate eventual sa se rupa de viciu, dar o face fara sa-L ia pe Dumnezeu ca si coautor al acestei renuntari. Si prea arareori, izbanda este desavarsta."
Orice "despatimire" la care se ajunge prin rugaciune, este prea putin probabil ca va recidiva. Iar asta pentru ca Dumnezeu ne intareste cum stie El mai bine. Orice renuntare la viciu facuta fara credinta, ci doar ca sa ne demonstram noua insine de ce suntem in stare, nicidecum fiindca viciul ar fi constientizat ca si pacat urat de Dumnezeu, se va transforma intr-un fel sau altul in altceva, poate mai grav, sau in orice caz, acel pacat nu va fi iertat fiindca omul refuza sa-I incredinteze lui Dumnezeu gandurile sale, ci isi inchipuie ca el este stapan absolut pe toata fiinta lui.
Eu cred ca, in linii mari, asta a vrut si Dorina sa spuna.