Citat:
În prealabil postat de Erethorn
Editare: Vedeți, ca și contraexemplu, poziția domnului Cătălin, care știe că, de exemplu, din America nu s-a mântuit nimeni înainte de Cristos (și nici mult după aceea, până n-au venit emigranții ruși, că despre misionarism ortodox nici nu poate fi vorba). Dumnealui știe că x și Y și Z sunt în Iad.
Dacă n-ar ști așa, ce frumusețe ar mai avea ceea ce dânsul, greșit consideră a fi ortodoxie, dar în realitate e doar un sectarism ortodoxist ?
|
Asta este un subiect sensibil. In mod normal nu putem sti cine sa mantuieste si cine nu. Stim ca nu exista mantuire in afara de Biserica, dar stim si ca Dumnezeu e drept si nu ii poate osandi la chinurile vesnice pe cei carora nu li s-a propovaduit dreapta credinta. Acestia vor fi judecati dupa legea morala inscrisa in inimile lor. Unde vor merge in schimb este una dintre tainele la care nu avem noi acces.