Citat:
În prealabil postat de osutafaraunu
Eu cred că vă faceți prea multe probleme de unde nu aveți. Aveți o apetență deosebită pentru parabole, mai exact pentru elementele lor irelevante. Și nici asta n-ar fi o problemă atât de mare, dacă n-ați stabili dogme pe baza acestor felii de "învățăturtă". Mergând pe această cale, putem conchide că Dumnezeu este un Judecător nedrept (Luca 18), că El trimite în sclavie (pilda în discuție), ori că laudă corupția și furtul în afaceri (Luca 16,8).
|
Si dupa sustineti ca eu va acuz pe nedrept ca nu raspundeti la intrebari. Eu am intrebat, fiind o parabilor, care este scopul ei final. Puteti sa imi raspundeti? Ce ii spune omului acesta parabola despre ceea ce se intampla dupa moarte, ca doar asta este important?
Citat:
În prealabil postat de osutafaraunu
Cum am mai spus, nu din pilde trebuie să înțelegeți asta, cel puțin nu din pildele care tratează alte probleme. De exemplu pilda cu bogatul Lazăr și săracul Luzăr. Despre murirea ori nemurirea sufletului trebuie să înțelegeți direct din exemplele de viață (ori de moarte), gen învierea lui Lazăr. Hristos nu-l cheamă pe Lazăr să se coboare nici din Cer, nici de la streașina casei, ci să iasă din mormânt.
|
Vroiati sa ii spuna trupului care se afla in mormant sa vina din cer? In princiupiu sufletul lui Lazar, ca al tuturor celor morti pana atunci (si ca se evit intrebarea, inclusiv al dreptilor vechiului testament) era in Iad. Sufletul lui Lazar a venit din Iad la trup, dar trupul trebuia sa iasa din mormant. Deci lui Lazar cel inviat nu i se putea adresa Mantuitorul decat acolo unde era el atunci. Lazar era deja viu. Invierea avusese loc cand Hristos se rugase si multumise Tatalui.
Ca sa inteleg (asta este o nelamurire) dvs sustineti ca sufletul, in starea lui de "adormire", e legat de trup? Si cand acesta putrezeste si ajunge pamant?
Citat:
În prealabil postat de osutafaraunu
Ce pretenție aveți de la un prost?  E mai grav când un deștept debitează prostii! |
Nu imi atribuiti lucruri pe care nu le-am sustinut. Nu am spus ca sunteti prost. Si nici nu cred asta. Dar cred ca sunteti indoctrinat si nu vreti sa analizati argumentele si explicatiile pe care le primiti. Si cred ca atunci cand totusi nu aveti nici un raspuns fie nu raspundeti, fie evitati raspunsul si vorbiti despre altceva, fie va faceti ca nu ati inteles si de asemenea raspundeti la altceva.
Citat:
În prealabil postat de osutafaraunu
Și "existența" cine o dă? Diavolul? Poate el susține ori întreține existența, ba încă la infinit? Ori omul însuși, care a ajuns acum zeu în Infern?
|
V-am spus ca nu cred ca sunteti prost, si stiti bine ca am mai raspuns la acesta intrebare (cu fix aceleasi cuvinte): Existenta este sustinuta de Dumnezeu. Inca de la Creatie.
Citat:
În prealabil postat de osutafaraunu
Nu vă place termenul "suprimare"? Eu nici nu l-am folosit. Să folosim termenul "încetarea existenței" că pare-se vi-e mai la îndemână. Între moarte și judecată -mă refer desigur la faza executorie a judecății (κρίμα)- nu uitați că intervine învierea.
|
Sunt sinonime.
Citat:
În prealabil postat de osutafaraunu
Pentru că n-ați fost atent, ori pentru că prejudecata a fost mai puternică decât atenția. Chinul va surveni la faza executorie a judecății, adică în focul final, nu imediat la moartea omului.
|
Eu altceva intreb. Ce ce ii mai chinuie. Daca tot vor inceta sa existe, ce satisfactie mai are Dumnezeu ii ai chinui? Atunci nu ar fi bun. Daca ii chinuie propriile fapte, fiindca liberi au ales indepartarea Dumnezeu e drept. Si e bun ptr ca le-a dat ocazia sa aiba viata vesnica. Si asta cu toate ca vesnicia o vor petrece in chin. Si totusi paradoxul vine de la faptul ca nu ar fi bun daca I-ar chinui ptr o perioada. Ptr ca atunci (in afara de faptul ca eu inteleg ca dvs sustineti ca i-ar chinui Dumnezeu) insemna ca I-ar aduce o satisfactie chinul unora care oricum dispar.
Citat:
În prealabil postat de osutafaraunu
Vedeți dumneavoastră, mântuirea se capătă prin har nu prin faptele bune. Că așa cum bine ați spus, nici oamenii buni nu sunt buni (ba uneori se dovedesc a fi groaznic de răi-fiecare ne-am descoperit în această ipostază), ci "acceptabili", mai corect acceptați prin și datorită harului lui Hristos și desigur datorită acceptării lui Hristos ca Mântuitor personal.
|
Am mai auzit asta. Doar ca iar ideea asta contravine cu bunatatea Lui Dumnezeu. Daca doar harul ne mantuieste atunci omul care nu se mantuieste nu este responsabil. Dumnezeu nu ar fi bun ptr ca nu ar vrea sa ii mantuiasca pe toti. Harul e dat de Dumnezeu. Daca doar unii il primesc (si nu ma refer la faptul ca el este acceptat de respectivii) de la Dumnezeu insemana ca ceilalti nu au avut nici o sansa. Ca Dumnezeu il ofera tuturor si ca doar unii il primesc e cu totul altceva. Faptele bune sunt "rodul" harului, deci ele impreuna cu harul ne mantuiesc. Mantuirea o da Dumnezeu, dar si omul lucreaza la ea.
Citat:
În prealabil postat de osutafaraunu
Și dacă concluzia dvs. e cea greșită? Dacă înțelegeți greșit că "Dumnezeu îi chinuie"? În Scriptură există două expresii ce aruncă lumină asupra raportului mântuire/pierzare: "anul de îndurare al Domnului" vs. "ziua mâniei lui Dumnezeu". Cam așa stau lucrurile...
|
Atunci lamuriti-ma va rog. Eu am spus ce va presupune chinul. Cum va fi nu stim. Dar ce presupune stim.Si atat timp cat eu am repetat de nenumarate ori ca ii chinuie faptele facute, deciziile care l-au indepartat de Dumnezeu, cum puteti sustine ca eu inteleg gresit si spun ca Dumnezeu ii chinuie? Asta nu inseamna minciuna?
In conceptia dvs cine sau ce ii chinuie? Si in ce consta chinul?