[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Imi amintesc acum de povestile romanesti in care Dumnezeu si Sfantul Petru (cel mai frecvent) coboara printre oameni, umbla pe pamant, participa la viata oamenilor (ca intr-un fel de vizita de lucru, pentru informare si, pe ici pe colo pentru indreptare...):) Exista multe povestiri de genul acesta, unele amuzante, toate pilduitoare, mai mult sau mai putin reusite, o stim.
Si ma gandesc ... daca nu cumva ... mesajul central al acetui gen de folclor este ca omul (Petru) poate umbla mereu insotit, aici pe pamant, de Domnul...
Unde vreau sa bat (legat de tema topicului):
Am inteles din experienta personala ca se poate sa ne refugiem intr-o atitudine "detasata", "superioara", cumva "pe deasupra" vietii concrete si depline, integral traite. Intr-o atitudine distanta, elevata... Dincolo de omenesc... Sus, foarte sus... Mai ales la inceputul luarii in serios a Bisericii si credintei, cred ca e un moment, mai binezis o perioada de departare a mintii de realitatea concreta a vietii. Unii se bucura ca traiesc acest gen de experienta. Se considera avansati, sporiti, evoluati spiritual...
Este o postura, cred acum, periculoasa, vadind mai degraba imaturitate, mecanisme de aparare (prin negare, rationalizare etc.), mandrie, inselare...
Polul opus, al "traitorilor", care se lauda cu participarea deplina la toate ale vietii, motivind ca "nimic din ce e omenesc nu mi-e strain", cum a spus Gambetta... Cam stim despre ce e vorba, nimic altceva decat balacire, pofte, trup si simtire groasa...
Acum cred ca viata ortodoxa nu e "detasata" de concretul vietii. Dimpotriva, ortodoxia imi pare atunci cand traiesti existenta ta fiind in acelasi timp cu Domnul in gand, in suflet, mai mult sau mai putin "curat" si deplin. Dar cu Domnul, asa cum poti.
Orice act omenesc poate fi cu Domnul in gand sau fara.
Daca este cu Domnul, intr-adevar, in coordonatele pe care ni le propune Biserica, atunci viata e intr-adevar mai bogata si tinde (prin Duhul) la plinire.
A fi ortodox nu cred ca inseamna a fugi de viata concreta, a te refugia in abstractii livresti si idealuri inalte (astea sunt "imaginatie"), in "detasari" si alte mortificari (care imi par de fapt saraciri nedorite ale inimii), in vidarea mintii si a altor efecte ale unor tehnici si tehnologii psi inventate pe langa miezul lucrurilor, ci: a trai portia ta de viata, asa cum este ea, cu gandul la Domnul, care este alaturi, aproape, si cu nadejdea ca Lui ii este pe plac ce faci acum si ca te ocroteste si indruma si ca te trece peste praguri care iti par prea inalte uneori sau te ridica din cotloane prea terestre...
Cred ca Domnul nu vrea ca viata noastra sa fie mai saraca, schematica, ci dimpotriva, mai bogata (in El!).
De aceea ne bucuram cand facem lucrurile, oricare ar fi, dintre cele cuvenite, la modul pe care il numim "dumnezeiesc".
Ortodoxia este plinire, prin Duhul, a vietii. Sfintire, nu ciuntire. Apropiere, nu indepartare. Plinire, deci, inclusiv a vietii sexuale.
E, astfel, atat bucuria ca traiesti deplin darul vietii cat si frica sfanta de Dumnezeu.
Asa imi pare acum...

P.S. Mi-a parut ca vorbim, parca prea detasat, prea de sus, telectual, despre lucruri care, mai degraba se fac dumnezeieste, cu pricepere si cu dragoste curata, simpla, decat se discuta si paradiscuta... E doar impresia mea, ma iertati!

In drumul meu spre iad m-am oprit o clipa sa citesc postarea fratelui Ioan Cezar si sa spun o poveste. Mi-a placut mult postarea lui.
Cica era odata, pe vremea cand Dumnezeu si Sf. Petru coborau si se preumblau pe pamant, un bogat si un sarac. Bogatul era bogat iar saracul era sluga si lucra de dimineata si pana noaptea pe ogorul bogatului pentru un blid de linte cat sa-si intretina familia. Bogatul afla, prin nu stiu ce metode, numai el stie, servicii sau prezicatori sau clarvazatori, Dumnezeu stie, ca Dumnezeu si Sf. Petru sunt in preumblare pe pamant si chiar ca se apropie de mosiile sale. El se pregati de inalta vizita gatind cele mai bune bucate, impodobind camera cea mai spatioasa si confortabila, ma rog, tot dichisul ce se cere la o asa importanta vizita. Saracul nici nu banuia macar ce avea sa se petreaca in apropierea sa. Si, cand Dumnezeu si Sf. Petru ajunsesera pe mosiile bogatului, fiind seara, trasesera mai intai pe la coliba saracului. Acesta vazand ca are musafiri striga repede la nevasta sa sa mai aduca doua blide cu mancare. Nevasta se scuza ca tocmai se termina mancarea facuta in ziua aceea. Atunci saracul nostru, nici una, nici doua, merse la cotet, prinse ultima gaina pe care o mai avea si o taie, aducand-o nevesti sa o gateasca. Dupa ce ospata musafirii, taranul le spuse ca nu are o camera separata, ca in singura lor camera dorm copii, iara el si nevasta dorm pe prispa. Isi trimise apoi nevasta sa doarma cu copii si ii invita pe musafiri sa doarma pe prispa, iar el se intanse pe jos langa ei, pe o rogojina veche si tare. Dimineata, musafiri multumira saracului de gazduire, apoi isi luara ramas bun, iar saracul pleca la lucru pe mosia bogatului. Dumnezeu si Sf. Petru ajunsera si la castelul boierului. Aici au fost primiti cu tot fastul, au fost ospatati numai cu bunataturi si mancaruri alese, serviti cu cel mai bun vin si apoi condusi in camera incalzita si special pregatita oaspetilor de rang inalt. La plecare, inaltii oaspeti au multumit de gazduire si apoi s-au dus numai ei stiu unde. Bogatul afla, insa, iarasi nu se stie cum, ca musafirii sai au fost si pe la taranul cel sarac ce lucra pe mosia sa si curios sa vada cum l-a primit saracul, il chema la el si-l puse sa povesteasca cum si-a tratat oaspetii. Taranul ii povesti cum s-au petrecut lucrurile. Atunci bogatul ii spuse taranului cine erau acei oaspeti si cum s-ar fi cuvenit sa-i fi tratat el, cel sarac, pe asa musafiri de rang inalt.
Pe drum, Dumnezeu il intreba pe Sf. Petru unde s-a simtit cel mai bine: la sarac sau la bogat? Sf. Petru zise: - Doamne, la sarac m-am simtit mai in largul meu, da' nu stiu de ce. - Pentru ca bogatul, spuse Dumnezeu, privea totul ca pe o afacere, el stia ca daca investeste in Mine, eu raspund insutit si inmiit, pe cand saracul a dat din inima, fara sa se gandeasca la rasplata. Egoismul, Sf. Petre, poate sa-ti dea impresia ca esti cel mai pios si virtuos om, dar e numai .. fatada.
Iertare cui nu a placut povestea.
Hristos in mijlocul nostru!
Har, smerenie si jertfa de sine.