În prealabil postat de glykys
Este un subiect bun. Eu as vrea sa atrag atentia ca de moarte martirica nu se invredniceste tot crestinul pus in situatie limita, ci numai cei asupra carora se pogoara Duhul Sfant. Aici mi se pare diferenta fundamentala intre moartea martirica si cea pentru o idee oarecare. In primul caz, vointa personala se conjuga cu harul, iar in al doilea caz, e numai vointa personala impletita cu foarte multa mandrie, chiar luciferica, pentru ca respectivul se crede stapanul propriei vieti, pe care decide sa si-o puna in slujba oricarui ideal doreste. Iar acel ideal se transforma in idol, caruia ii sacrifica totul, linistea, timpul, familia, copiii, ba chiar si viata, daca e nevoie. Martirul stie ca viata lui e in mana Domnului si ca se face voia Lui. Martirul nu braveaza din proprie initiativa, ci suporta toate daca e umbrit de har. E o povestioara in acest sens, cu doi crestini care fusesera inchisi pe aceest motiv. Unul era suparat pe celalalt si nu a vrut sa ii ceara iertare inainte de executie. Amandoi voiau sa isi dea viata pentru Hristos, insa au fost intrebati apoi daca se leapada de Hristos, iar cel care era certat nu a mai avut putere si s-a lepadat, in timpul ce tovarasul lui a devenit mucenic. Morala era ca se lepadase de Hristos inainte, cand nu a dorit sa isi ceara iertare.
Si calugarii care postesc nu stiu cate zile in pustnicie sunt umbriti de har, ca, altfel, un om normal, oricata vointa ar avea, ar muri. Dar unde e Hristos, se biruieste randuiala firii. O data ce L-ai scos din ecuatie si ai pus in locul lui idolul OM sau idolul stiinta, te arunca in iad mandria, chiar daca inainte de asta, te determina sa faci niste lucruri care, omeneste, sunt apropae imposibile.
|