[delia31]

În prealabil postat de osutafaraunu

Dar tu te-ai gândit când ai postat? Ori te-ai mulţumit că s-au gândit alţii în locul tău?
Păi hai s-o luăm simplu şi logic (logica Scripturii, nu logica omenească): la moarte, trupul merge în pământ, iar suflarea de viaţă merge la Cel ce a dat-o. Voi spuneţi că această suflare de viaţă/duhul/spiritul are autonomie faţă de trup, gândeşte, are sentimente, chiar părţi trupeşti (după interpretarea haotică a parabolei ăleia). Bun. Mai intervine în această mixtură babilonică şi sufletul în accepţiune ortodoxă care se pare că e tot o entitate de sine conştientă şi independentă de corp... Cine să mai descâlcească amestecul acesta?

Ca sa nu zici iar ca noi suntem cei ce evitam analiza din cine-stie-ce motive obscure si ca sa nu te lansezi iar in innuendoes tipic „tricesimusiene”, hai sa mai fac o incercare ( a enshpe-a ) in acest dialog paralel.

Este omul creat din materie si nematerie?
Este. Pana aici esti de acord, nu?
1. Noi numim partea materiala - trup/corp/soma. La fel si voi.
2. Iar partea nemateriala, data prin suflarea de Viata de la Dumnezeu, o numim pnevmato-psiho. Sau noo-psiho. (Noo e abrevierea pt. nous-ul sau pnevma sau duhul omului, partea cea mai adanca a omului).


Facere 2,7 „Şi Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din ţărână luată din pământ, şi a suflat asupra lui suflare de viaţă şi s'a făcut omul întru suflet viu”

Versiunea originala Septuaginta: „kai eplasen o Theos ton anthrōpon choun apo tēs gēs kai enephusēsen eis to prosōpon autou pnoēn zōēs kai egeneto o anthrōpos eis psuchēn zōsan”

Expresia „kai egeneto o anthrōpos eis psuchēn zōsan”- e tradusa in romana cu „si s-a facut omul intru suflet viu” (versiunea anania).

Sintagma eis psyhín zoosan inseamna suflet viu, adica suflet care traieste VIATA ZOE”.

Adjectivul „zoosan=viu” face parte din aceeasi familie de cuvinte cu substantivul „Zoe=Viata harica izvorata din Dumnezeu” si cu verbul „zao=a avea Viata Zoe, harica”.

Suflarea de viata, fiind transcendenta, necorporala, necircumscrisa vreunei ingradiri, a invaluit, a invesmantat trupul creat din tarana atat pe dinauntru, cat si pe dinafara cu un vesmant luminos de har.

Suflarea de viata a fost absorbita si inlauntrul trupului material de unde iradiaza, dar in acelasi timp, il si invaluie in exterior. Astfel ca materia si nemateria care il alcatuiesc pe om se impletesc intr-o simbioza de nedespartit. Materia e patrunsa osmotic de nematerie, tarana e impregnata in fiecare atom cu suflarea Datatorului de Viata, pamant unit, patruns de cer.

Nu suflarea de viata ii este supusa trupului, ci invers, trupul ii este supus. Suflarea de viata nu se afla inchisa in trup ca intr-un spatiu de unde nu poate transcende, ci mai degraba trupul, limitat se gaseste inlauntrul acestei suflari divine, ca intr-un halou de har.

Odata, atribuita, daruita unui trup material, aceasta suflare de viata ii devine proprie acelei persoane, dar in acelasi timp e si co-proprietatea Daruitorului. Omul insa e liber sa isi orienteze latura spirituala spre ce doreste: fie spre cele ale lui Dumnezeu, fie spre cele opuse.

Doar omului i-a dat Dumnezeu aceasta alcatuire pnevmato-psihico-somatica, adica doar pe omul modelat din materie l-a invaluit, l-a invesmantat si pe dinauntru si pe dinafara cu suflarea Lui, imprimandu-i astfel trasaturile Chipului Sau (adica ratiunea, sentimentele, vointa). Omul e singura creatura cu toate aceste trasaturi nemateriale, atribuite unui trup material.

De aceea spunem ca omul e o alcatuire noo-psiho-somatica, fara sa intelegem prin asta o structura trihotomica, ci doar materie si nematerie, insa duh-suflet-trup.
Vezi ce zice si Apostolul Pavel: „Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească”- 1Tes 5, 23

Partea nemateriala a omului, latura lui transcendenta, necorporala, spirituala e numita generic suflet (psyche), insa in adancul lui, se afla o „zona” (ca sa zic asa) mai subtila, mai fina, mai rarefiata, mai profunda, numita pnevma/ nous/ duhul omului.

Prin intermediul acestei zone mai profunde si mai rarefiate a partii lui spirituale, numita pnevma sau duh sau nous, omul se poate relationa cu Duhul lui Hristos.

Duhul/ pnevma/ nous-ul e cea mai inalta capacitate a omului, cea prin care omul se poate transcende pe sine si prin care se relationeaza in duh cu Duhul Sfant.

Acest duh al omului/pnevma/ nous e de fapt partea nemuritoare din om. In acest duh e imprimat chipul lui Dumnezeu. Prin acest duh, care e sinele nostru cel mai profund, ne putem relationa cu Duhul lui Hristos.

Prima conditie e reorientarea nous-ului catre Hristos, meta-noia, deschiderea nous-ului catre primirea harului, iesirea din inchiderea propriilor bariere ale suficientei de sine.

De aceea, orice om, indiferent de eventualele handicapuri psihice, are sansa de a se relationa prin duhul, pnevma proprie cu Duhul lui Hristos.

Chiar si oligofrenii sau autistii sau altii care nu inteleg logic continutul religiei dar care au deschidere pt. primirea harului in duhul lor („fericiti cei saraci cu duhul”) pot ajunge partasi dumnezeiestii firi.
Singura conditie e ca duhul omului sa ramana deschis pt. primirea harului Duhului Sfant, sa nu intervina bariera pacatului.

Odata pus inceputul pt. a primi treptat harul nesfarsit al Duhului Sfant, acesta ramane in duhul omului, atata timp cat nu e „izgonit” din cauza pacatelor.

Or, un credincios in care s-a salasluit Hristos in duh, prin Botez, s-a imbracat in Duhul lui Hristos, a fost invaluit si pe dinlauntru si pe dinafara in Duhul lui Hristos:” cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat” (parca Galateni, nu mai stiu exact ce verset).

Un asemenea om, care in timpul vietuirii in trup, se uneste tot mai profund in duh cu Hristos, poate ajunge sa zica si el ca Pavel: „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine”, in sensul ca e invaluit pe dinafara in Duhul lui Hristos si e impregnat launtric de harul Lui.

Un asemenea om „invesmantat” in Duhul lui Hristos ca intr-un halou de har, un asemenea om care se straduieste sa ramana invesmantat in Hristos si care trece dincolo in aceasta fericita stare, nu mai are cum sa fie despartit de Hristos, decat daca dupa moarte ar savarsi vreun pacat. Ceea ce e ilogic.

De aceea a si zis Hristos: cel ce crede in Mine, cel ce se straduieste sa Ma primeasca pe Mine in El, cel ce Mananca Trupul Meu, RAMANE INTRU MINE SI EU RAMAN INTRU el”. Prin urmare, un asemenea om a pus deja inceput unirii nesfarsite prin iubire cu Hristos, intre ei exista o relatie de iubire de la duh la Duh.
Un asemenea om nu are cum sa se des-fiinteze dupa moarte. El ramane dupa moarte intru Hristos, chiar daca biologic, trupul nu-i mai functioneaza- Duhul lui e in relatie vie si constienta cu Duhul lui Hristos.

Daca tu ai alta interpretare, daca omul prin moarte devine un cadavru, atunci trebuie sa explici cum poate ramane Hristos intr-un cadavru si cum poate un cadavru sa ramana in Hristos.

Hristos cu duhul tau!