Păi dragostea
e roz, întotdeauna... dragostea curată,
e roz, dar
nu mai știu să plâng... nu mai știu să
văd roz... nu mai știu să
aștept dimineața,
... și încă
ceva, e foarte deprimant că
nu te mai cred.
Așa că
mă suiii la munte de supărare, ca
să tai copacul... fin-că-s tare...
supărat pe tine.
Dar și așa, prin atâta cer
negru-gri, se vede musai și luminița de la capătul tunelului, și
e roz, dacă e albă floarea
albastră.