[vsovivi]

În prealabil postat de DragosP

Eu, pe de o parte sunt mai puţin citit, pe de alta încă nu sunt suficient de hoţ ca tine...
Da' apropo de postul tău critic la adresa băncilor (oricare ar fi forma lor de manifestare): cam toate fac ce fac cu binecuvântarea Cezarului locului; să luăm chiar cazul tărişoarei noastre.
Ei, atunci cum rămâne cu crâcnirea împotriva stăpânirii?

Aşa este, mereu mă trezesc speriat că n-am căciulă şi apoi constată că iar mi-am furat-o singur, deci mai mare hoţ nu cred să existe, e ca un fel de drog, vreau să fiu eu drogul cel mare, un fel de excitant fără niciun stăpân... şi cu priviri dulci şi întrebătoare... punând aceiaşi întrebare la nesfârşit ca într-un film horror:
-Nu-i aşa că nu mă iubesc suficient de egoist? Ce e de făcut ca să ajung extasy?

Nu critic băncile şi în general nu critic pe nimeni, ci încerc să nu mă las sedus de gâtul de lebădă populist al opoziţiei şi al opoziţiei la opoziţie...

Iar împotriva stăpânirii n-am nimic de zis, nu e una mai bună ca alta, fiindcă toate slujesc sultanulului cu varem dând bir şi mită, dar deosebire după fapte trebuie să faci dacă tot alegi fără pătimăşie, nimic n-am deci de zis contra decât să ne ferească Domnul ca nu cumva să ajung eu stăpânul inelelor... căci cu mine e dezastru, sunt prea prost şi prea superstiţios perfecţionist fricos şi laş pentru ca să facă mereu numai alţii şi să mă laud eu cu munca lor, cu trupurile lor...

Deci chiar dacă ar fi frumos ca Domnul să fie tuturor stăpân, până atunci trebuie să răbdăm pe tirani, de parcă ar fi puşi de Dumnezeu, căci oricum libertatea vine abea când ai lepădat păcatul şi mândria şi nu jugul...

Iar libertatea fără Stăpânul cel bun e ca sălbăticia fără peşteri cu izvor de apă Dulce în ele.

Fericit e sufletul credincios Stăpânului său. Dar unii rămân până la moarte credincioşi gLumii şi buruienilor care-i acoperă şi neghinelor care îl mituiesc prin interior cu vorbe viclene şi dulci-veninoase că el cică ar fi un stăpân mai bun ca Dumnezeu, şi e suficient să viseze şi desfrânându-se va avea tot ce va vrea, chiar nestăpânirea şi sălbăticia cea mai ascunsă după cireş.

Mi-e tare dor de mine, de carie-ră, de ce aş fi putut să fiu, să mă asemăn cu VIP-urile... numai că am impresia că o să se termine lemnul de la birou şi o să pic cu patul. Iar sicriul e doar din câteva scânduri. Mă gândesc cum o să le halesc răzbunându-mă... ca orice carie... care-şi roade craca de sub picioare.