Catalin, Doamne ajută! :)
Așa știam, că Papa Ioan Paul al II-lea, atunci când a mers într-o vizită oficială în Grecia, a cerut scuze în numele B C pentru cruciada a IV-a (1202-1204), încheiată prin cucerirea Constantinopolului. Credeam că și-a cerut scuze și pentru existența Inchiziției, dar dacă nu a fost așa... În orice caz, această atitudine deschisă, capacitatea acestui Papă de a recunoaște adevărul istoric ar trebui să-i îndemne la o mai profundă reflecție pe creștinii catolici... M-aș bucura ca ei să recunoască faptul că ideologia potrivit căreia păcătoșii pot fi uciși în numele Domnului este o erezie gravă, care nu are nicio legătură cu religia creștină. Creștinii catolici autentici nu ar fi capabili nici măcar să asiste la o execuție prin ardere pe rug (sunt sigură, deoarece cunosc doi creștini catolici deosebit de credincioși, cărora cred că le-ar fi milă și să lovească un animal) și totuși, în încercarea de a-și apăra propria confesiune, susțin idei pe care ei înșiși nu le-ar practica niciodată. De aceea, am încercat să arăt că răposatul papă a fost foarte ostil ideii de război religios (cel puțin, așa știam).
În privința întrebării referitoare la patriarhii ortodocși care ar fi condamnat la moarte... Personal nu știu să fi existat în istoria Bisericii noastre vreun asemenea caz. Au existat, așa cum spuneai și tu, caterisiri și excomunicări, dar nu ucideri. Ceea ce am încercat să susțin în mesajul anterior a fost ideea că, dacă mi s-ar demonstra, cu argumente istorice, că un anumit ierarh ortodox a comis crime în numele credinței, i-aș critica atitudinea fără nicio mustrare de conștiință... și n-aș ezita să numesc o astfel de faptă "crimă abominabilă" și chiar "blasfemie", cu toate că ar fi fost săvârșită de către un ortodox. De ce? Tocmai pentru că, dacă ar fi existat un astfel de caz, autorul faptei ar fi căzut din credință, în urma acțiunilor sale contrare iubirii creștine. Deci, înțeleg să-mi mărturisesc credința ortodoxă, argumentând dogmele noastre, cinstindu-i pe Sfinții noștri, practicând și promovând rânduielile din cultul divin public ortodox, dar nicidecum apărând, fără niciun motiv, greșelile ierarhului x din secolul y, doar pentru că acel ierarh s-ar fi pretins ortodox și și-ar fi justificat păcatele prin apartenența la Ortodoxie. Cred că fanatismul este un păcat cel puțin la fel de grav ca necredința. De ce spun "cel puțin la fel de grav"? Deoarece un necredincios, de multe ori, își pune în pericol doar propria mântuire, relația sa cu Dumnezeu, în timp ce fanaticii, prin nebunia lor spirituală, îi îndepărtează și pe alții de Hristos.
Cunosc personal atei care sunt incapabili de a înțelege distincția dintre creștinism și imoralitatea unui anumit cleric, dintre învățătura revelată de Domnul Iisus și războaiele politico-religioase organizate în anumite perioade istorice. Este trist... De aceea, încercam să-i conving pe confrații catolici de pe forum (observ că fără succes, din păcate) că, pentru a-și mărturisi corect credința, trebuie să se delimiteze clar de păcatele și ideologiile din vremuri apuse. În caz contrar, vor contribui, fără voia lor, la îndepărtarea oamenilor de credință... Este foarte gravă situația. Să ne imaginăm cum ar reacționa un suflet rătăcit de la adevăr, plin de îndoieli care, încercând să-L caute pe Dumnezeu, ar decide să intre pe un forum religios și, intrând aici, ar observa că mai există creștini care susțin că anumite persoane ar trebui pedepsite cu moartea. Acei semeni ai noștri slabi în credință, pentru a căror întoarcere la adevăr suntem responsabili (cum scria, într-un mesaj mai vechi, domnul Mihnea Dragomir), nu ar avea de unde să știe că noi aici purtăm o polemică interconfesională și că, de fapt, catolicii de pe forum nu ar participa niciodată la păcatul uciderii.
Dacă stau bine să mă gândesc, cred că noi, creștinii, ar trebui să dezaprobăm și ideea de excomunicare. Sunt sigură că Dumnezeul nostru Cel iubitor, Care Și-a dat viața pe cruce inclusiv pentru vrăjmașii Săi (pentru cei arși pe rug de Inchiziție), nu vrea ca vreun suflet să fie exclus din Bserică, ci voia Sa este mântuirea întregii omeniri, potrivit Sfântului Apostol Pavel care ne încredințează că Dumnezeu "voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină". Sfântul Ioan Gură de Aur îi sfătuia pe credincioși să nu pronunțe cuvântul "anatema" împotriva nimănui (nici chiar împotriva celor adormiți, a căror judecată particulară a avut deja loc), căci doar Dumnezeu are dreptul de a decide în privința sufletelor omenești.
Aș dori să închei mesajul cu un citat al părintelui Nicolae Steinhardt - un creștin autentic, probabil chiar un sfânt al vremii noastre : "Nimeni nu vine cu sila la Hristos. Nimeni nu poate impune altuia punctul său de vedere" (Dăruind vei dobândi).
O seară binecuvântată!
Dumnezeu să fie cu noi toți!
Laura Stifter