Invataturile inspirate de la Duhul Sfant si in armonie cu Sfanta Scriptura, si care dispun de consensus patrum, bineinteles ca sunt/devin infailibile. Eu ma refer la condamnarea unor oameni, chiar si decedati, la arderea operelor lor, si la asezarea acelor condamnari peste veacuri ca fiind la randul lor, de neclintit. Desi multe astfel de condamnari ar dobandi astazi cu usurinta statutul de erori judiciare. A, si daca un catolic, protestant, sau chiar agnostic sau ateu scrie corect informat si dezbate impartial despre epoca primelor Concilii, nu trebuie bagat in seama?! Si, NU sunt de acord nici cu arderea "ereticilor" (a se citi "oameni care gandesc altfel despre divinitate"). Poate nu stiti, dar un pastor a fost ars pe rug de patriarhia moscovita in sec. XVII. Si deasemenea poate nu stiti, dar donatistii si maniheii au fost tratati oribil. Iar cat priveste greselile criminale ale oamenilor din Sfantul Oficiu, NU ale BC, s-au cerut scuze. Oficiale. Pe cand scuze oficiale si clare pentru arderea acelui pastor? Era "doar" un protestant, eh, si doar unul, nu? Sau pentru efectiv deportarea episcopilor cu vederi quasi-dioprosoponice din vremea lui Teodosiu cel Tanar?
In ultima instanta, doar ce emana de la Dumnezeu este infailibil: legea naturala/bunul-simt/normalitatea, Sfanta Scriptura, Sfintele Taine, si autoritatea harica a apostolilor, avandu-l ca verhovnic pe Petru, caruia i s-a dat uriasa raspundere a ministeriului petrin, pentru el si toti urmasii sai episcopi. Adica, in ultimul caz enumerat, cu acei doi termeni care par sa va deranjeze mult: infailibilitatea papala si primatul papal. Cu bine.