[Fani71]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sper că vă daţi seama că exemplul dat este un pic forţat, în realitatea de pe teren eu nu am auzit de asemenea cazuri. Dar, de dragul ipotezei, să presupunem că s-ar întâmpla acest lucru şi ar fi citit în toate parohiile un asemenea decret al episcopului.
Tocmai fiindcă avem conştiinţă şi discernământ, să le punem la lucru. Aşadar: este sau nu este un păcat să venim la împărtăşanie sărind într-un picior ? Dar având urechea stângă lipită cu leucoplast ? Examinând chestiunea în bună conştiinţă, părerea mea este că nu e un păcat. Este acest lucru împotriva demnităţii ? Chestia cu leucoplastul în mod cert nu, rămânând de văzut în ţopăitul spre locul împărtăşaniei o dispoziţie cu caracter curios. Dar, suntem chemaţi să acordăm beneficiul bunei credinţe oricui, şi cu precădere episcopului nostru. Probabil că preasfinţia sa nu a avut intenţia să păşim precum iepurii, ci a avut în vedere un exerciţiu de mortificare. Au existat perioade în trecut în care unii credincioşi se îndreptau spre locul împărtăşaniei mergând în genunchi, aşa cum şi azi sunt pelerini care urcă pe Golgota în genunchi.

Având în vedere aceste lucruri, m-aş conforma decretului arhieriei sale, până ce succesorul său ori superiorul său, arhiepiscopul, Sf Sinod sau Papa m-ar dezlega de această obligaţie. La urma urmei, atâţia creştini şi-au riscat şi îşi riscă şi azi viaţa ca să vină la Sf Liturghie. Atâta sacrificiu pot şi eu să fac, să îmi bandajez urechea şi să sar într-un picior !

Sper ca v-ati dta seama ca dadusem un exemplu ad absurdum.
Problema este ca uneori lucrurile nu sunt asa clare cum par si se cere un discernamant destul de fin credinciosilor. Pe care este de datoria preotilor si a episcopilor sa il formeze la credinciosi, nu sa il descurajeze cum fac, adesea.