[Rodica50]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Zilnic aud înjurături. Zilnic, şi nu o dată. Oriunde. În toate mediile sociale. Înjură bărbaţii (de mult !), mai nou înjură femeile. Înjură oameni cu tâmple albe. Înjură ţânci. În traficul rutier, e potop de înjurături şi gesturi obscene. În transportul în comun, la fel. Nu scapi nici când intrii în bloc: în lift, pe pereţi, peste tot: înjurături şi măscări. Sunt pe garduri, pe stâlpi, pe străzi. Nici la pădure nu scapi, mai vezi câte una scrijelită pe copaci. Tot mai des, aud înjurături chiar şi la radio. Înjurătura devine normă.

Despre acest lucru, am scris aici: http://regnabit.wordpress.com/2010/0...re-injuratura/
Nu mai pot să sufăr înjurăturile. De ce se înjură în halul ăsta ? OK, înţeleg: e greu să duci o viaţă în castitate. E greu să ţii posturile. E greu să vii duminica la biserică. E greu să spui rugăciunea de seară, să nu bârfeşti, să nu te îmbeţi până cazi sub masă, etc. Dar ce o fi chiar aşa de greu să te abţii de la a înjura ? Cât de scârboase trebuie să i se pară lui Cristos înjurăturile noastre! El ne aude de fiecare dată şi ne întreabă: "de ce înjuri, copilul Meu ?" Pentru ce să Îl plesnim astfel, peste obrazul Lui înlăcrimat de păcatele noastre ? De dragul Lui, să nu mai înjurăm niciodată !

Si , din pacate, tot mai des, injura tinerii! Am reusit sa conving pe cineva sa lase acest obicei, daruindu-i cartea "Pacatul injuraturilor".