Subiect: Pedeapsa
View Single Post
  #38  
Vechi 16.04.2011, 13:19:20
luciand luciand is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 11.04.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 170
Implicit

Citat:
În prealabil postat de MariS_ Vezi mesajul
Aici ai pus intrebarea cheie, draga Lucemferre. De fapt, tu esti un veritabil cautator. Cautator de sens, cautator de adevar. Asa ar trebui sa fim toti oamenii. Sa cautam cu sinceritate sensul si adevarul. Mintea e cea care cauta, dar setea de sens nu se gaseste in minte, ci in inima. Inima este centrul mintii si contine ca si componenta a sa, constiinta. Constiinta nu se formeaza, ea exista in fiecare om, ea doar se intareste atunci cand este ascultata sau slabeste pana la mutenie atunci cand o acoperim cu noroiul pacatelor, greselilor si egoismului nostru. Ea nu poate fi modificata, ea poate fi doar acoperita si inabusita. De aceea chiar si cei mai cruzi criminali au accese de constiinta, rare ce-i drept, dar au. Copilul din jungla nu aude glasul ei pentru ca nu-si poate desteleni inima, el ramanad la un nivel de functionalitate ce acopera doar necesitatile si instinctul de conservare. Sufletul e ca un pamant nearat, nedestelenit, plin cu buruieni dar, ca potential, are tot ce-i trebuie pentru a da roade. Incepand cu adolescenta omul isi construieste un mod de intelegere. Pe baza lui omul isi concepe o ideologie sau o viziune asupra realitatii. Aceasta viziune asupra realitatii are la baza niste principii, niste valori. Daca din intamplare, cum spui, sau din anturaj aceste valori corespund cu valorile constiintei atunci e perfect. Daca, insa, ele nu corespund, si asa se intampla de cele mai multe ori, atunci omul va aplica un mod gresit de intelegere si isi va construi o viziune gresita asupra realitatii. Dar nimic nu e batut in cuie. Omul trebuie sa caute in continuare si sa verifice in interiorul sau tot ceea ce experimenteaza in trairea sa. El trebuie sa fie SINCER in cautarea sa. Instanta ultima de judecata a omului este constiinta sa. Daca viziunea pe care si-a format-o ii linisteste constiinta, e in acord cu ea, atunci el se afla pe calea cea buna, dar nu inseamna ca trebuie sa-si inceteze cautarea. Cautarea va inceta singura atunci cand constiinta iti va spune ca ceva mai inalt si mai plin de sens nu poti gasi. Adica ai atins SUBLIMUL. Doar langa sublim constiinta se va simti minunat si vei stii acest fapt, il vei simti cu toata fiinta. Ca nu toti ajungem langa sublim, e adevarat, dar in Cer "multe locasuri sunt", unele mai aproape, altele si mai aproape de Dumnezeu. Lucrul cel mai important e sa nu calci pe constiinta si sa fii sincer cu tine in aceasta cautare a SENSULUI.
Mai e o problema cu cei care nu se obosesc nici sa caute. Ei se lasa purtati de val. Nu au optiuni, traiesc la intamplare, la un nivel foarte superficial, la un nivel de supravietuire. Unii nici nu fac rele evidente, adica pacate mari, isi vad doar de saracia si necazul lor, incearca sa nu se scufunde si nu se preocupa de sens, de adevar, de mantuire. Nu stiu ce se intampla cu ei, ca daca am stii tot, vorba Melissei, Dumnezeu ar fi vecinul de la etaj. Sunt multe alte lucruri pe care nu le stim dar ne place sa credem ca le stim pe toate. Unde vad eu o problema? Foarte multi cautatori o fac doar cu mintea si nu cu inima. Atat timp cat L-am cautat pe Dumnezeu sau SENSUL cu mintea, nu L-am gasit. Numai cand am pus inima la lucru, totul a inceput sa prinda culoare si viata. Ratacim, ratacim, umbland si cautand doar cu mintea. Am primit si inima in dotare, dar o tinem la sertar. Si, cand colo, ghidul cel mai bun e inlauntrul ei.
Har, smerenie si jertfa de sine.
Cred că ai prins esența! Totuși din cauza unei necunoașteri riguroase a termenillor se iscă unele confuzii.
În concepția creștin-ortodoxă sufletul omului este sădit la concepție. Este suflarea de viață. Și am întărit pentru că în limba greacă (în care au fost scrise/rescrise scripturile) suflare înseamnă și duh. Este darul lui Dumnezeu sădit în om. Și animalele au viață, dar n-au suflet.
Acest suflet este format din două părți: una rațională și una sensibilă, irațională, supusă simțurilor. Cea sensibilă are, la rândul ei două componente: una ce ține de vegetativ, de viața "animalică" și una ce ține de ceea ce omul modern numește caracter (mod de manifestare: mânie, frică, sentimente...).
Ei bine, rămâne partea rațională a sufletului, cea care ne apropie de Dumnezeu și ne unește, în cele din urmă, cu El. Rațiunea este ceea ce face din om cununa creației, rațiunea este cea care dezvăluie conștiința sădită în om de Dumnezeu. Iar asta se face prin cunoaștere, prin deliberare și contemplare!
Cred că cealaltă cauză a confuziei care se face în legătură mintea și cu inima, cu rațiunea și dragostea, este faptul că în limba română există doar un termen pentru dragoste (deși sunt 2 - dragoste și iubire - ei sunt sinonimi). Hristos și Sfinții Părinți nu fac referire la eros ci la agape! Una e dragostea carnală, erotică și alta e dragostea pentru aproapele tău, pentru Dumnezeu și pentru o ideea sau un principiu. Și această dragoste - agape în limba greacă, este de factură rațională, iar nu sensibilă, senzitivă ca și cea erotică.
Este exact confuzia care se face între practică și teorie. Practica este exercițiul prin care se ajunge la Theoria, cunoașterea lui Dumnezeu. Spiritualitatea Răsăritului Ortodox așa pune problema și ceea ce se numește azi, în mod eronat, teorie sunt de fapt doar regulile jocului. Instructajul prin care se arată, spre exemplu, tânărului ucenic al unui sculptor, cum să țină dalta în mână fără să se accidenteze. Însă până la a face opere de artă, adică a ajunge la theoria, este cale lungă și e nevoie de multă practică!
Reply With Quote