Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
??? Când a înrolat Carol al II-lea România alături de naziști ??? Regele era foarte filo-britanic, a tatonat terenul ca să intre alături de Aliați și nu de Axă. Dar, din motive neclare, Aliații nu i-au oferit suficiente garanții sau asta a fost percepția lui. Oricum, la data când legionarii l-au urcat în tren pe rege, România era încă țară neutră în război. Fără să apucăm să tragem nici un glonț, pierdusem deja Basarabia și o halcă bună din Transilvania, chestie pe care s-a și bazat propaganda legionară în Loviluția organizată de ea.
Exact aceleași ar fi fost consecințele și dacă am fi luptat alături de Aliați și împotriva nemților, chestie care, în fața mașinii de război germane, ar fi durat câteva zile. În cazul Țărilor de Jos, glorioasa lor luptă cu nemții a durat câteva ore. Mai puternică, Franța a rezistat aproape două săptămâni în fața nemților. Spuneți că, dacă s-ar fi opus nemților soarta României ar fi fost mai bună ? Păi, exact asta au făcut polonezii, spre cinstea lor. Și cu ce a fost mai bună soarta lor ? A ținut cineva cont de enormele sacrificii făcute de polonezi în Al Doua Abominație Mondială ? Au încasat-o de la Stalin-și-poporul -rus-libertate- ne-au adus exact așa cum am încasat-o și noi. Din punct de vedere teritorial, chiar mai rău decât noi.
|
Mai frate ia vezi ce o fi declarat Carol al II lea prin martie 1938,vis-a-vis de Anschluss,nu o fi facut niste declaratii favorabile acestui act?
Sau ia vezi nu o fi semnat Carol al II lea in 23 martie 1939 la Bucuresti un tratat economic intre Romania si Germania nazista?
Si cate si cat or mai fi.
Da Franta a fost ocupata de Germania nazista in WW2,dar ce pierderi a avut Franta in WW2,sau cum i-a fost afectata economia?
Neglijabile.
Polonia intr-adevar a avut pierderi,dar dupa WW2 nu a obtinut teritorii contestate in detrimentul Germaniei?
Apoi nu stiu ce ar fi putut face "teribila masina germana de razboi" cand ar fi incercat sa treaca Carpatii,in Carpati tancurile nu ar fi valorat nimic,mai mult ar fi incurcat armata germana.
Sa se vada de exemplu cat a fost macinata armata germana in luptele de gherila din Serbia.