[Mihailc]

De ce să deduci aşa ceva? Hristos n-a murit pentru toţi oamenii? Păcatul nu cerea moartea păcătosului (evreu sau neevreu)? Păcatul nu este fărădelege, călcarea Legii? La aceste întrebări nu poţi răspunde cu NU!

Pot să răspund nu întrucât :
1. nu e normă, nu e abatere de la normă. Romanii aveau legea lor, perşii legea lor etc. Nu toate aveau statutul pe care-l avea Legea lui Moise.
2. Hristos a murit pentru toţi oamenii, de acord, dar nu pentru că toţi oamenii n-au respectat Legea lui Moise ci ca să restaureze umanitatea ontologic, asumând condiţia păcătoasă a omului şi transfigurând-o prin Înviere, fapt care nu a avut efecte "juridice" ci a transformat radical fiinţa omului.

Ostrogoţii se încadrează în Rom.2,14-15 - Legea scrisă pe tablele inimii.

Aşadar fiecare cu legea lui!? Ostrogoţii probabil că au păcătuit fiindcă n-au adus suficiente jertfe idolilor cum cerea (sau ar fi trebuit să ceară) legea din inima lor religioasă.
Păi legea scrisă iniţial pe tablele mele inimii mele de daco-roman nu sunt aceleaşi cu ale unui evreu vetero-testamentar. Mi-e teamă că textul din care ai extras d-ta versetul nu te prea susţine în teoriile tale.

Pardon, nu "teoria" mea se încadrează aici, ci teoria Iadului etern!
De ce crezi că Hristos n-a procedat ca la Creaţie, să spună doar un cuvânt şi omul să fie mântuit? Nu avea suficientă autoritate, ori nu era suficient de Atotputernic? Nu cumva din cauză că Legea e sfântă, dreaptă şi bună (cum şi El este) şi nu Se putea dezice de Legea pe care tot El a dat-o?

Teoria ta se suprapune perfect până la un punct cu Augustin şi Anselm. Şi unde nu se suprapune, începe ideologia adventistă, şi aşa înlocuim ciuma cu holera. Partea a doua rămâne la nivel de grădiniţă: adică fabrici o teorie copilărească pe baza unor indicii vagi, dar omeneşti, prea omeneşti. Lispeşte Biserica, prin urmare fiecare teologhiseşte după capul lui, dar în afara Duhului Sfânt. Te comporţi de parcă n-ai şti că făgăduinţa i s-a dat lui Avraam nu lui Moise. Apostolul Pavel umple Noul testament cu o teologie a libertăţii în Hristos dar omis pe bază de sofisme de către ideologia adventistă care ne vrea convertiţi la şi la religia evreilor şi la Hristos. Exact ce doreau creştinii iudeizanţi primii ani ai Biserică, dorinţă respinsă de apostoli.

Cu toată morala mea de grădiniţă, tot greşit m-ai înţeles. Umilinţa fiului pocăit se vede din gândul nerostit de a deveni argatul familiei, iar ceea ce l-a determinat să se întoarcă a fost nu inelul şi haina de demnitar, ci iubirea tatălui care l-a urmărit de la plecare şi până la întoarcere.

. În Împărăţia lui Dumnezeu nu există atitudine de beizadea. Doar cei ce se umilesc până la statutul de "argat", vor fi recunoscuţi drept fii ai Tatălui Ceresc. Adevăraţii "sclavi" sunt cei în aparenţă fii de drept, dar care bombănesc în permanenţă vis a vis de "restricţiile" Tatălui

Am citat şi dintr-un post anterior ca să analizezi şi tu în ce măsură rămâi în acelaşi sistem de referinţă. Smerenia şi metanoia se întâmplă simultan, la confruntarea cu consecinţele eşecului, la care a ajuns folosindu-şi prost libertatea. E o atitudine lucidă, nu retorică, el ştie că el a încălcat Legea şi se aşteaptă la consecinţele de rigoare. Dar Domnul nu "funcţionează" după nicio lege din care îşi fabrică unii merite şi nemrite iluzorii. Şi gândul nerostit către oameni e adesea rostit către Domnul.

Ciudat mai gândesc unii oameni! Ai văzut tu la neoprotestanţi: parastase, nevoinţi, canoane, plecăciuni, pelerinaje, lumânări şi alte "grile standard" pentru dobândirea mântuirii?

Am văzut lucruri mult mai rele, decât cele pe care le vezi tu rele la alţii. Am văzut oamenii de un orgoliu nemaiîntâlnit, care se cred deja mântuiţi şi pe alţii, pierduţi. Am vazut mai multă prostie şi autoamăgire la neoprotestanţi decât oriunde altundeva.
Ce ai enumerat tu greşit ca grile standard sunt efecte secundare ale Credinţei. Niciodată n-au fost condiţie pentru nimic, cu atât mai mult pentru mântuire. Parastasele sunt expresii ale iubirii care trec dincolo de moarte. Nevoinţa e un act voluntar, nu ţi-l impune nimeni. Canoanele au apărut odată cu seria de năzbâtii teologice pe care Biserica le-a respins ca străine de Trupul său, adică de Hristos. Din care face parte şi adventismul la capatul unei agravări a rătăcirii uluitoare.
Toate enumerate de tine sunt fapte libere, nu condiţii de mântuire. De atâta timp eşti cu noi şi nu ne-ai cunoscur!?!