[tricesimusseptimus]

În prealabil postat de Mihailc

Să o luăm pe fraze. Fraza 1: Din ce-ai scris acolo se poate deduce că numai pentru evrei şi neputinţa lor de a se conforma Legii a murit Domnul pe Cruce.

De ce să deduci aşa ceva? Hristos n-a murit pentru toţi oamenii? Păcatul nu cerea moartea păcătosului (evreu sau neevreu)? Păcatul nu este fărădelege, călcarea Legii? La aceste întrebări nu poţi răspunde cu NU!

În prealabil postat de Mihailc

Pe ostrogoţi de exemplu, cum îi bagi la Lege că habar n-aveau de ea?

Ostrogoţii se încadrează în Rom.2,14-15 - Legea scrisă pe tablele inimii.

În prealabil postat de Mihailc

Teoria ta e tributară doctrinei răscumpărării pentru "ofense" aduse lui Dumnezeu, inventată de Augustin şi cizelată de Anselm de Canterbury, şi care a declanşat în occident o isterie religioasă străină de Biserica primului mileniu, o teologie a morţii extrem de sadică şi legalistă. Hristos n-a murit să satisfacă setea de dreptate a unui Dumnezeu răzbunător, încetaţi odată cu aceste proiecţii antropormofiste imaginare!

Pardon, nu "teoria" mea se încadrează aici, ci teoria Iadului etern!
De ce crezi că Hristos n-a procedat ca la Creaţie, să spună doar un cuvânt şi omul să fie mântuit? Nu avea suficientă autoritate, ori nu era suficient de Atotputernic? Nu cumva din cauză că Legea e sfântă, dreaptă şi bună (cum şi El este) şi nu Se putea dezice de Legea pe care tot El a dat-o?

În prealabil postat de Mihailc

Fraza 2: Hermeneutica ta, sau a grupului unde te manifeşti religios, este (nu te supăra pe mine) morală de grădiniţă! Mai citeşte odată pilda şi vezi care e finalul. Şi mai observă că metanoia fiului risipitor nu vine din autosugestie (trebuie să fiu smerit că aşa scrie în Biblie) ci e rezultatul eşecului trăit "la sânge", existenţial, şi nu la nivel conceptual, că trebuie să ne conformăm unei reţete primite "de-a gata", textual. Fiul risipitor ajunge să se confrunte cu consecinţele unei vieţi fără rost, fără direcţie, şi experienţa directă, suferinţa, îl smereşte, nu citirea Vechiului Testament. El ajunge la Tatăl convins până în străfundurile fiinţei sale de consecinţele păcatului, că "şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul" în faţa părintelui său. Faptul că îi este redată demnitatea de fiu nu este o rezultatul necesar al metanoiei sale, ci e o dovadă de dragoste mai presus de fire a Tatălui.
După intrepretarea ta, urmează că fiul ar fi trebuit să-i spună tatălui "nu eu vreau să fiu argat, n-am nevoie de dragostea ta ci numai să mă scoţi din bubirelea, să nu mai fac foamea printre străini".

Cu toată morala mea de grădiniţă, tot greşit m-ai înţeles. Umilinţa fiului pocăit se vede din gândul nerostit de a deveni argatul familiei, iar ceea ce l-a determinat să se întoarcă a fost nu inelul şi haina de demnitar, ci iubirea tatălui care l-a urmărit de la plecare şi până la întoarcere.

În prealabil postat de Mihailc

Cu alte cuvinte, hai la Domnul să scăpăm de pedeapsa veşnică nu ca să punem început unei relaţii de iubire incredibilă pentru mintea umană, inacceptabilă pentru moraliştii legalişti care vor tranzacţii, schimburi, nu daruri. Nici nu mă mir că propovăduirea curentelor postcreştine seamănă mai mult cu nişte agenţii de imigrări în rai, şi că de fapt toată treaba cu mântuirea e de fapt foarte capitalistă. Primeşti mântuirea dacă îndeplineşti următoarele condiţii: asta , asta şi asta (grilă standard). Dacă nu vă conformaţi, criteriile de selecţie nu sunt îndeplinite, prin urmare nu sunteţi eligibili pentru Împărăţie. Curată birocraţie UE!

Ciudat mai gândesc unii oameni! Ai văzut tu la neoprotestanţi: parastase, nevoinţi, canoane, plecăciuni, pelerinaje, lumânări şi alte "grile standard" pentru dobândirea mântuirii?