Nu vreau să stârnesc polemici cu privire la Cartea Deuteronomului, Scotsman are dreptate: o viață și tot n-ar fi de ajuns, dar încerc să ofer o perspectivă de abordare a capitolului 13 (e drept, că dpv mai general - "filosofic", ăsta sunt, sper să nu supăr).
Așadar:
Dumnezeu este atotputernic, este Creatorul și moartea omului ca întrerupere – ieșire din această existență nu e o tragedie, chiar dacă e percepută astfel de noi. Ființă / neființă: o dualitate conceptuală prin care ne raportăm și distingem între două stări existențiale diferite. Moartea omului e doar trecere dintr-un plan extențial în altul pe care unii s-au obișnuit să-l numească neființă.
Dumnezeu ucide? Nu, Dumnezeu ia ceea ce-i aparține. Fiindcă Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat. Oricât, s-ar înfoca unii să creadă, un fapt rămâne sigur: noi nu suntem egalii lui Dumnezeu și nu avem nici un drept să-i cerem explicații cu privire la poruncile Sale și mai ales, cu privire la actele sale. Ceea ce ne era necesar a ști ni s-a dat, ni s-a revelat și relevat. Dacă admiți că există un Creator, nu-i vei limita „existența” într-un și la un plan ființial uman, fie el oricât de larg, cu alte cuvinte nu-i vom găsi noi locul în univers, fiindcă Dumnezeu, fiind și pentru a fi considerat ca atare, adică a fi considerat Dumnezeu, Stăpânul tuturor celor făcute și nefăcute, este, ca prezent veșnic și continuu, în afara acestui univers.
Poruncile Deutoronomului și alte porunci, care, cică, contravin iubirii lui Dumnezeu și care după unii teologi liberali, ar diferenția între mesajele Vechiului și Noului Testament, sunt consecințe ale atotputerniciei lui Dumnezeu de a stabili ceea ce consideră necesar pentru a menține integritatea existențială, spirituală și morală a speciei umane și a indivizilor ei. Numai Dumnezeu este autorul vieții (și prin extensie, al morții), numai el hotărește ce să dea și când să ia. Pilda lui Iov: diavolul nu a avut putere asupra vieții lui Iov, adică asupra ce era ființial, om al lui Dumnezeu pe pământ, ci numai asupra a aceea ce poseda, ce avea, asupra a ceea ce-l definea ca om social. Adică, din perspectiva veșniciei și a lui Dumnezeu, „posesiunile” noastre spirituale ori materiale reprezintă doar oportunități pentru omul căzut în păcat. Omul sfânt, pustnicul, care trăiește întru Hristos este omul care trăiește nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu. Pentru un om departe de Dumnezeu aceasta pare nebunie. Și nu i se pare nebunie că n-ar putea trăi omul fără pâine (doar și el poate ține oricând post negru în scop terapeutic), ci i se pare nebunie că pustnicul nici nu și-o dorește, nu caută să se îngrijească de cele ale trupului, fiindcă se va îngriji Dumnezeu de el așa cum se îngrijește de păsările cerului! Altă nebunie pentru necredincios...
Și dacă pentru asta a stabilit și un cadru legislativ(prin decalog, Deuteronom, Levitic etc.) pe care evreii, popor ales, trebuiau să-l respecte, cine suntem noi, mă refer la cei care se consideră cu adevărat creștini, să-i judecăm opțiunile? Viața aceasta, atât de importantă pentru atei și căldicei, este numai trecere înspre cealaltă, oricât de greu ne-ar fi să admitem asta. Și dacă Domnul Dumnezeu a hotărât că unii merită „să-i ucizi cu pietre până la moarte, că au încercat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului și din casa robiei”, așa a fost, oricum faptele pedepsite datorită poruncilor vechi sunt mai puțin numeroase decât cele pedepsite din perspectiva unei etici fundamentate pe valorile creștine sau ba de bine și rău. Și dacă, astfel a ales Dumnezeu să procedeze, prin măsuri extreme în vremuri extreme pentru a menține integritatea existențială, morală și spirituală a poporului evreu, cine suntem noi să-i comentăm deciziile? Eu, unul, nu o fac, cel mult încerc să mi le explic. Și apoi, prin jertfa Mântuitorului, Legile și proorocii s-au împlinit și îndrăznesc să spun că se reduc la două porunci:
1. Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău;
2. Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul.
Doamne ajută!
__________________
Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, pentru toate, pentru fiecare zi și pentru moartea ce va veni, Te ascult, Doamne și nici măcar după ascultare, nu-mi da mie, ci numai după voia Ta, ajută-mi părtaș să fiu binecuvântărilor Tale, acum și întru împărăția Ta. Amin.
|